Serbia a anunţat că va amâna, la solicitarea Spaniei, cererea oficială pe care doreşte să o adreseze Uniunii Europene pentru ca aceasta din urmă să explice ceea ce Belgradul consideră a fi 'standardele duble' ale Bruxelles-ului privind secesiunea Kosovo şi a Cataloniei, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.
'Nu o vom face acum, întrucât Spania ne-a cerut-o şi nu dorim să o punem în dificultate (...) Avem o obligaţie faţă de prietenii noştri spanioli, pentru că şi ei ne-au ajutat pe noi', a declarat preşedintele sârb Aleksandar Vucic.
Serbia anunţase anterior că pregăteşte pentru Comisia Europeană o scrisoare cu întrebări privind atitudinea diferită pe care UE o manifestă faţă de independenţa autoproclamată de Kosovo şi cea pe care ar putea să o proclame şi Catalonia.
Preşedintele Vucic a mai spus luni că pentru poporul său sunt greu de înţeles 'standardele şi principiile duble aplicate în legătură cu Serbia' şi că, deşi amânată pentru moment, scrisoarea va fi în final trimisă la Bruxelles, el dând asigurări că nu va abandona acest demers.
Statele Uniunii Europene, cu excepţia României, Spaniei, Greciei, Slovaciei şi Ciprului, au recunoscut independenţa autoproclamată de Kosovo în anul 2008. Însă în ceea ce priveşte Catalonia, Comisia Europeană a cerut respectarea legii spaniole, iar ţări importante ale blocului comunitar, precum Franţa, Germania sau Italia, şi-au manifestat sprijinul pentru guvernul de la Madrid în faţa separatiştilor catalani.
Serbia amână, la cererea Spaniei, solicitarea de explicaţii despre 'standardele duble' ale UE privind Kosovo şi Catalonia
București
13°C
Articole Similare

400
Rușii se tem de amenințările lui Trump - Rosatom a evacuat aproape întreg personalul său de la centrala nucleară iraniană de la Bushehr
400

1.195
Donald Trump anunță că a fost contactat de lideri din Iran: Își doresc un acord cu orice preț!
1.195

1.450
Primul contact oficial între România și noua putere politică de la Budapesta: Am împărtășit bucuria acestui moment istoric de schimbare
1.450

66
Hezbollah cere guvernului libanez să anuleze întâlnirea de la Washington cu reprezentanţii Israelului
66

3.183
Atacul asupra Papei Leon trasează o falie între Giorgia Meloni și Donald Trump
3.183

90
Isaac Herzog: Israelul nu a renascut din cenușa Holocaustului doar pentru a fi mistuit de focul discordiei,
90

1.956
Donald Trump amenință că americanii vor trage în tot ce mișcă, după ce a impus blocadă maritimă împotriva Iranului
1.956

2.575
Donald Trump șterge postarea controversată în care apărea ca Iisus Hristos: Inclusiv oamenii apropiați l-au criticat puternic
2.575

3.739
Viitorul lider de la Budapesta redefinește relațiile cu Kievul - Care sunt noile linii roșii
3.739

2.990
Prințul William a rupt tradiția: de ce a respins total ideea unei ceremonii grandioase cu ocazia numirii sale în funcția de Prinț de Wales
2.990

135
Israelul îl va convoca pe ambasadorul Italiei în urma comentariilor sale privind morțile civililor din Liban
135

47
Chevron şi Shell pregătesc noi acorduri pentru petrol şi gaze în Venezuela
47

72
Atacul din apropierea consulatului israelian la Istanbul - 12 persoane au fost arestate
72
















Comentează