Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Serbia joacă la două capete: Crimeea aparţine Ucrainei, dar sancţiunile contra Rusiei nu ajută (Aleksandar Vucic)

Tanjug
Aleksandar Vučić

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat joi la Forumul de la Davos că ţara sa sprijină integritatea teritorială a Ucrainei, inclusiv în interiorul frontierelor ce cuprind Crimeea şi Donbasul, dar a estimat în acelaşi timp că sancţiunile occidentale împotriva Rusiei pentru invazia asupra Ucrainei nu vor da rezultate, consemnează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

''Crimeea este parte a Ucrainei, la fel şi Donbasul, aceasta este poziţia noastră şi nu ne-o vom schimba'', a spus Vucic în panelul ''Expansiunea orizonturilor Europei'', desfăşurat la Davos.

Dar el a criticat în acest context ţările care, prin recunoaşterea independenţei Kosovo, nu respectă integritatea teritorială a Serbiei.

''Serbia respectă toate rezoluţiile ONU şi Carta ONU şi întrebarea mea este: ''De ce unele mari puteri nu respectă Carta ONU sau Rezoluţia 1244 când este vorba despre Serbia ?'', a spus mai departe preşedintele Vucic.

Serbia a condamnat invazia rusă în Ucraina, dar nu s-a alăturat sancţiunilor împotriva Rusiei, în pofida cererilor insistente în acest sens din partea UE şi SUA.

''Nu cred că aceasta va da rezultate bune'', a opinat preşedintele sârb despre sancţiunile contra Rusiei, amintind că şi ţara sa a fost supusă sancţiunilor, în anii '90 pe vremea când Slobodan Milosevic conducea Iugoslavia.

Preşedintele sârb i-a dezaprobat şi pe cei care l-au descris drept un ''mic Putin'' ce ar fi gata să lanseze un război contra vecinilor. ''Nu am atacat pe nimeni şi nici nu se va întâmpla aşa ceva'', a promis Aleksandar Vucic, adăugând că ultima sa conversaţie cu preşedintele rus Vladimir Putin a fost în urmă cu câteva luni şi a avut ca temă aprovizionarea Serbiei cu gaz natural.

Cât despre o aderare a Serbiei la UE, el s-a declarat ''pesimist'', cel puţin pe termen scurt. ''Nu mai suntem la fel de entuziasmaţi ca înainte, dar nici UE nu este foarte entuziastă când este vorba de noi'', a remarcat preşedintele sârb.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.