Serbia şi Polonia au obţinut primele două bilete pentru semifinalele Campionatului European de volei masculin, ediţia 2021, la finalul meciurilor disputate marţi.
Sârbii, campionii continentali en titre (2019), dar care au ratat participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, au dominat echipa Olandei, în faţa căreia s-au impus cu 3-0 (25-23, 25-20, 27-25), în primul meci din sferturile de finală, care a avut loc la Gdansk (Polonia).
Naţionala Serbiei se va lupta pentru un loc în finală cu câştigătoarea întâlnirii dintre Italia şi Germania, programată miercuri la Ostrava (Cehia).
Selecţionata Poloniei, dublă campioană mondială (2014, 2018), susţinută de 8.600 de spectatori, a surclasat la rândul ei Rusia, cu 3-0 (25-14, 26-24, 25-19), în cel de-al doilea meci disputat marţi seara la Gdansk.
Următoarea adversară a polonezilor, care nu au mai cucerit titlul european din 2009 (locul 3 la ediţiile din 2011 şi 2019), va fi câştigătoarea duelului dintre Cehia şi Slovenia, vicecampioana europeană din 2019, care a ratat la rândul ei participarea la JO de la Tokyo.
Cehia a produs surpriza optimilor de finală, reuşind să elimine selecţionata Franţei, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice din această vară.
Meciul dintre Cehia şi Slovenia va avea loc miercuri seara la Ostrava, în timp ce semifinalele şi finala se vor disputa la Katowice (Polonia), pe 18 şi 19 septembrie.
Serbia şi Polonia, primele calificate în semifinalele Campionatului European de volei masculin
Explorează subiectul
Articole Similare

31
Meciurile din Cupa Asiei programate în Orientul Mijlociu, amânate din cauza atacurilor din Iran
31

5.125
Iranul vrea să îi dea o lovitură simbolică lui Donald Trump: Nu mai participă la competiția din care SUA a făcut o prioritate
5.125

52
La Liga: Atletico Madrid a învins sâmbătă seara, în deplasare, gruparea Real Oviedo
52

36
Napoli învinge Verona cu 2-1 în etapa a 27-a din Serie A
36

231
Fostul jucător MLB Dan Serafini, condamnat la închisoare pe viaţă
231

32
FC Barcelona învinge Villarreal cu 4-1 în etapa a 26-a din La Liga
32

26
Liverpool învinge West Ham cu 5-2 în etapa a 28-a din Premier League
26

64
FIFA monitorizează situaţia din Iran în perspectiva Cupei Mondiale
64

15
Como învinge Lecce cu 3-1 pe teren propriu
15

107
Megan Rapinoe critică reacția jucătorilor americani de hochei după gluma lui Trump
107

71
Mihai Teja pleacă de la Metaloglobus după înfrângerea cu Universitatea Craiova
71

26
Rayo Vallecano și Athletic Bilbao au remizat, scor 1-1, în La Liga
26

61
Universitatea Craiova învinge Metaloglobus cu 2-1 în etapa a 29-a
61

















Comentează