Serghei Lavrov primește drept de survol în spaţiul aerian bulgar: cum s-a ajuns la această excepție și unde se duce

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 28-11-2023

Actualizat: 28-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Nikolai Petrov, BelTA

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a fost autorizat să survoleze spaţiul aerian bulgar pentru a participa la o reuniune ministerială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) la Skopje, în Macedonia de Nord, a anunţat luni seară Ministerul de Externe de la Sofia, relatează AFP, citat de Agerpres.

"Autorizaţia de survol diplomatic este de natură temporară (...) şi se încadrează în excepţii de la regimul de sancţiuni al Uniunii Europene împotriva lui", potrivit unui comunicat.

Serghei Lavrov declarase luni că va participa la reuniunea miniştrilor de externe ai statelor OSCE, care va avea loc în Macedonia de Nord pe 30 noiembrie şi 1 decembrie, dacă Bulgaria îi permite accesul în spaţiul aerian, subliniind că unele state occidentale au cerut întrevederi cu el.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri