Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sergi Barjuan a fost numit antrenor interimar la FC Barcelona. Xavi negociază preluarea postului

www.click.ro
FC Barcelona siglă

După ce în noaptea de miercuri spre joi conducerea clubului FC Barcelona a decis să îl elibereze din funcție pe Ronald Koeman, joi la amiază aceștia au anunțat că Sergi Barjuan, actualul antrenor al Barça B, va prelua provizoriu conducerea tehnică a echipei. Între timp, catalanii negociază cu Xavi, informează Mediafax.

În anunțul oficial, FC Barcelona precizează că „Joan Laporta îl va prezenta pe noul manager primei echipe înainte de antrenamentul de joi după-amiază, de pe Ciutat Esportiva.

FC Barcelona anunță că Sergi Barjuan, actualul antrenor al Barça B, va prelua provizoriu conducerea tehnică a echipei de seniori. Poziția sa interimară, de antrenor principal al primei echipe, se va încheia imediat ce clubul va angaja un antrenor principal, cu normă întreagă, pentru a-l înlocui pe Ronald Koeman, care a fost demis.

Președintele FC Barcelona, Joan Laporta, îl va prezenta oficial pe Sergi Barjuan la prima echipă, în această după-amiază, înainte de ședința de pregătire de la Ciutat Esportiva.

Sergi Barjuan va fi prezent în fața presei, joi, de la ora 15.00 (ora României), în sala de presă de la Ciutat Esportiva, pentru a discuta despre meciul cu Alavés, la care va fi prezent și președintele Joan Laporta.”

Președintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a decis în noaptea de miercuri spre joi să îl elibereze din funcția de antrenor al echipei de seniori pe tehnicianul Ronald Koeman, acesta fiind informat chiar de Laporta, la câteva ore după ce Barca a fost învinsă de Rayo Vallecano, cu 1-0.

Surse jurnalistice independente susțin că conducerea Barcelonei a inițiat discuțiile cu Xavi Hernandez pentru postul de tehnician al catalanilor, deja în urmă cu câteva săptămâni.

Discuțiile vor continua joi pentru a verifica situația lui Xavi la actuala sa echipă, Al-Sadd. Anunțul nu este încă iminent, negocierile fiind în curs.

Cert este că Xavi își dorește postul de la Barça.

Antrenorul momentan al lui Al Sadd, care a jucat 767 de meciuri pentru Barca ca jucător, a apărut rapid ca prima opțiune pentru a-l înlocui pe olandez, Laporta fiind nerăbdător să afle care ar fi pretențiile sale.

Publicația ESPN susține că, în conformitate cu surse necitate, discuțiile se vor concentra pe ceea ce vrea Xavi în ceea ce privește staff-ul de antrenori și transferurile care vor urma, condițiile personale nereprezentând o problemă.

Xavi, în vârstă de 41 de ani, a precizat întotdeauna că visul său este să se întoarcă la Barca în calitate de antrenor. El a părăsit clubul în 2015 pentru echipa Al Sadd din Qatar, unde a petrecut patru ani ca jucător înainte de a fi numit antrenor, în 2019.

De când a preluat conducerea, el a condus Al Sadd la șapte trofee, inclusiv un titlu de campion. În acest sezon, echipa a obținut șapte victorii din șapte în Qatar Stars League și este neînvinsă în 34 de meciuri din campania precedentă.

El a fost vizat anterior pentru postul de tehnician la Barca, de fostul președinte Josep Maria Bartomeu, în 2020, când Ernesto Valverde a fost demis.

Atunci, Xavi a refuzat oferta, considerând că nu era momentul potrivit.

Când Quique Setien a fost demis mai târziu, în același an, Xavi a fost din nou în cursa pentru acest post, dar Bartomeu a optat pentru Koeman.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.