Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sergio Ramos pleacă de la PSG. Viitoarea destinație al fundașului spaniol ar putea fi Arabia Saudită

marca.com
sergio ramos

Paris Saint-Germain a anunţat vineri seară plecarea fundaşului central spaniol Sergio Ramos, al cărui contract pe două sezoane cu clubul francez de fotbal se încheie luna aceasta, informează AFP, citat de Agerpres.

În vârstă de 37 de ani, Sergio Ramos a sosit la PSG în iulie 2021, după despărţirea de echipa spaniolă Real Madrid.

"Paris Saint-Germain îl salută foarte călduros pe Sergio Ramos, care se pregăteşte să părăsească Parisul după două sezoane în care a apărat culorile clubului nostru", a precizat PSG într-un comunicat.

După un prim sezon marcat de probleme medicale, în care a disputat doar 13 meciuri (2 goluri), Sergio Ramos a devenit unul dintre jucătorii de bază ai lui PSG în acest sezon, pe parcursul căruia a jucat în total 44 de partide în toate competiţiile, marcând 5 goluri.

El pleacă de la Paris cu două titluri de campion al Franţei (2022, 2023) şi cu un Trofeu al Campionilor (Supercupa Franţei, 2022).

Sergio Ramos va disputa ultimul său meci în tricoul lui PSG, sâmbătă pe Parc des Princes, împotriva formaţiei Clermont.

Potrivit presei spaniole, viitoarea destinaţie a lui Sergio Ramos ar putea fi Arabia Saudită.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.