Sergiu Covaci (ANOSR): Studenţii vor continua protestele privind bursele

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 27-06-2025 12:01

Actualizat: 27-06-2025 15:01

Article thumbnail

Sursă foto: edupedu.ro

Preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Sergiu Covaci, a declarat vineri că studenţii vor continua protestele legate de burse, următorul protest urmând a avea loc duminică.

"În continuare aşteptăm să ia Ministerul Educaţiei o poziţie mai vehementă în raport cu toată această situaţie, în raport cu Guvernul, cu cine sunt cei care iniţiază aceste documente, pentru că simţim o stare de relaxare vizavi de acest subiect. Tocmai asta am încercat să arătăm în aceste zile şi vom continua oricum protestele. Chiar de acum putem să îl anunţăm şi pe cel de duminică. Vom face duminică seară un protest în Bucureşti. Vom porni din Piaţa Universităţii şi vom merge spre Piaţa Victoriei, unde invităm toţi studenţi şi elevii, părinţii, angajaţii universităţilor, toţi din preuniversitar, pentru că este un subiect care cred că interesează pe toată lumea", a spus Sergiu Covaci.

El a subliniat că subiectul privind bursele este unul serios, având în vedere că mulţi dintre elevi şi studenţi se află într-o situaţie materială precară.

"Am primit promisiunea că toate aceste lucruri vor fi transmise, inclusiv faptul că nu este de joacă cu acest subiect, nu este de joacă cu subiectul privind bursele. (...) Sunt mulţi studenţi şi elevi care sunt într-o situaţie financiară precară şi au nevoie de aceste burse şi nici într-un caz nu există varianta de a tăia acest fond. (...) Singura promisiune a fost de a transmite mai departe informările, nimic punctual legat de programul de guvernare şi de ce s-ar putea întâmpla pe mai departe cu fondul de burse. Nimic tehnic, continuăm protestele", a mai susţinut reprezentantul ANOSR.

Potrivit acestuia, fondul de burse nu poate fi modificat, întrucât mulţi studenţi şi elevi se susţin din aceste sume.

Studenţi şi elevi protestează vineri, în faţa Ministerului Educaţiei şi Cercetării, fiind nemulţumiţi de iniţiativa Guvernului de a schimba modul de calcul al fondului de burse.

Aceasta este a doua zi de protest, după ce joi au protestat câteva zeci de studenţi în faţa Guvernului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri