Serialul ştiinţifico-fantastic 'Crescuţi de lupi/ Raised by Wolves', regizat de Ridley Scott, disponibil pe platforma HBO GO

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 31-08-2020

Actualizat: 31-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Serialul ştiinţifico-fantastic „Crescuţi de lupi/ Raised by Wolves”, regizat de Ridley Scott, va fi disponibil pe platforma HBO GO începând cu 4 septembrie, potrivit news.ro.

Doi androizi au sarcina de a creşte copii umani pe o planetă misterioasă. Colonia de oameni devine din ce în ce mai mare, dar ajunge în pericol să fie distrusă de diferenţe religioase, iar androizii descoperă încet, încet ce consecinţe pot avea încercările lor de a controla crezurile oamenilor.

Mama, un android cu un trecut secret programat să aibă grijă de copii umani, este interpretată de Amanda Collin („A Conspiracy of Faith”), iar tatăl, un android foarte devotat atât mamei, cât şi copiilor umani este jucat de Abubakar Salim („Fortitude”).

Cu arma îm mână și purtând vestă antiglonț, Lukașenko sfidează zecile de mii de protestatari de la Minsk

Din distribuţie fac parte Travis Fimmel, Niamh Algar, Winta McGrath, Matias Varela, Felix Jamieson, Ethan Hazzard, Jordan Loughran, Aasiya Shah şi Ivy Wong.

Cineastul britanic Ridley Scott („Blade Runner”, „The Martian”) este şi producător executiv al serialului cu zece episoade, la fel şi Aaron Guzikowski („Prisoners”), care l-a creat şi este scenarist şi coordonator.

Serialul este produs de Scott Free Productions, compania lui Scott. David W. Zucker, Jordan Sheehan, Adam Kolbrenner şi Mark Huffam sunt producători executivi.

Primele trei episoade vor fi disponibile pe HBO GO din 4 septembrie, apoi, câte două, vor fi lansate săptămânal, iar ultimele trei, pe 25 septembrie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri