Serialul "The Crown" are nu mai puţin de cinci nominalizări pentru premiile BAFTA Television Awards din 2017, fiind urmat de show-urile "Fleabag" şi "Happy Valley", fiecare cu câte trei, relatează marţi Variety în ediţia sa online.
"War and Peace" şi "The Night Manager", care au fost ambele bine primite de critici şi de spectatori, au obţinut câte o nominalizare fiecare.
"The Crown" a obţinut nominalizări pentru cel mai bun serial dramă, cea mai bună actriţă pentru Claire Foy, care interpretează rolul reginei Elisabeta a II-a, şi cea mai bună actriţă în rol secundar, Vanessa Kirby (Prinţesa Margaret). La rândul lor au primit nominalizări pentru cel mai bun actor în rol secundar John Lithgow şi Jared Harris, care îi interpretează pe Winston Churchill şi regele George al VI-lea.
Este cea de a doua nominalizare consecutivă pentru Claire Foy, care a fost nominalizată şi anul trecut pentru rolul din "Wolf Hall".
Matt Smith, rolul principal masculin din "The Crown", a ratat nominalizarea. Nominalizaţii la categoria actor în rol principal sunt Benedict Cumberbatch ("The Hollow Crown: The War of the Roses"), Adeel Akhtar ("Murdered by My Father"), Babou Ceesay ("Damilola, Our Loved Boy") şi Robbie Coltrane ("National Treasure").
Rolul lui Cumberbatch din "The Hollow Crown", unde îl interpretează pe Richard al III-lea, îi aduce acestuia cea de a şasea nominalizare la BAFTA Television Awards.
La categoria serial internaţional, la care concurează producţii din afara Marii Britanii, sunt nominalizate "Stranger Things", "The Night Of", "The People v. O.J. Simpson: American Crime Story" şi "Transparent".
Cea mai mare surpriză, scrie Variety, o reprezintă excluderea aproape totală a producţiei BBC, "The Night Manager", care a primit o singură nominalizare pentru Tom Hollander, la categoria actor în rol secundar. La această categorie mai sunt nominalizaţi, în afară de cei doi actori din "The Crown", şi Daniel Mays ("Line of Duty").
O singură nominalizare a primit şi ecranizarea romanului lui Lev Tolstoi "Război şi Pace" de către BBC, care va concura la categorie cel mai bun serial dramă cu "The Crown", "The Durrells" şi "Happy Valley".
Olivia Colman a ratat o nominalizare pentru "The Night Manager", dar a fost nominalizată pentru cel mai bun rol feminin într-un serial de comedie cu "Fleabag". Ea va concura la această categorie împotriva colegei ei de serial Phoebe Waller-Bridge, care este şi creatoarea show-ului. Este cea de a şasea nominalizare în şase ani a lui Colman la un premiu al BAFTA pentru televiziune, din care a primit deja trei. "Fleabag" a mai primit o nominalizare pentru cel mai bun scenariu de comedie.
"Happy Valley" a mai primit nominalizări pentru actriţa în rol principal Sarah Lancashire şi actriţa în rol secundar Siobhan Finneran. Sarah Lancashire va concura la categoria sa cu Claire Foy, Jodie Comer ("Thirteen") şi Nikki Amuka-Bird ("NW"). Siobhan Finneran concurează cu Vanessa Kirby ("The Crown"), Nicola Walker ("Last Tango in Halifax") şi Wunmi Mosaku ("Damilola, Our Loved Boy").
La categoria film de televiziune dramă, "Damilola, Our Loved Boy" concurează cu "Murdered by My Father", "NW" şi "Aberfan: The Green Hollow".
David Attenborough, în vârstă de 90 de ani, va avea două filme documentare care vor concura unul împotriva altuia la această categorie: "Attenborough's Life That Grows" şi "Planet Earth II". Alţi concurenţi la această categorie sunt documentarele "Alan Bennett's Diaries" şi "Grayson Perry: All Man".
Ceremonia de decernare a BAFTA Television Awards va avea loc la 14 mai la Londra, la Royal Festival Hall, şi va fi prezentată în premieră de Sue Perkins.
Serialul The Crown conduce în topul nominalizărilor pentru BAFTA Television Awards
Explorează subiectul
Articole Similare

2.034
TikTok te urmărește, chiar dacă nu folosești aplicația: modul în care „Big Brother” funcționează și colectează date
2.034

42
Taylor Swift blochează marca 'Swift Home': O companie americană de produse pentru dormitor face pasul înapoi
42

1.668
Se caută români pentru „poliția” TikTok - Compania recrutează în România după ani de scandaluri
1.668

231
Noapte de groază într-un sat părăsit: O jurnalistă britanică povestește experiența paranormală care i-a marcat viața
231

33
Berlinala devine scena filmelor imposibile: Cum spun cineaștii povești din locuri unde camerele nu pot ajunge
33

58
Gastronomie şi tradiţie - mii de oameni la SlanăFest din Şamşud
58

42
An record pentru turismul bulgar: Aproape un milion de români au vizitat ţara în 2025
42

21
AnulBrâncuşi/ "Brâncuşi a fost aici" - Secretul anatomic al modernităţii, un omagiu adus de UMF Iaşi marelui sculptor
21

12
Lima închide una dintre plajele sale emblematice din cauza poluării
12

122
Știința sufletelor pereche: Există cineva care să fie perfect pentru tine?
122

3.564
Carmen Brumă, dezvăluiri despre viața de studentă la 40+: 'Nu ești 'prea bătrână' să înveți. Ești, poate, pentru prima dată exact la vârsta la care înveți cu sens'
3.564

14
A cincea ediţie a Festivalului Luminilor din Sofia va avea loc între 1 şi 22 martie
14

54
Critici la adresa postului RAI, după ce "Omul Vitruvian” al lui Da Vinci a fost reprezentat fără organele genitale la TV cu ocazia Jocurilor Olimpice
54

















Comentează