Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Serialul The Handmaid’s Tale va avea un al cincilea sezon

copil televizor

Serialul „Povestea slujitoarei/ The Handmaid’s Tale”, inspirat de scrierile lui Margaret Atwood, va avea un al cincilea sezon la Hulu, potrivit news.ro.

Anunţul a fost făcut joi, ca parte a prezentării Disney Investor Day.

Primele trei sezoane ale serialului-dramă au primit în total 15 trofee Primetime Emmy. În 2017, a fost premiat cu Emmy pentru „cel mai bun serial dramă original”, iar actriţa Elizabeth Moss a fost premiată pentru interpretare.

Serialul a fost primul al serviciului de streaming care a câştigat trofeul pentru dramă.

Primul sezon a fost recompensat şi cu două Globuri de Aur, în 2018.

Citește și: SURSE BREAKING Unul dintre arestații preventiv pentru corupția din spitalele Covid, ARE COVID - Este internat sub pază DNA și se cere ACASĂ pentru tratament

Având la bază romanul omonim al lui Atwood, „The Handmaid’s Tale” urmăreşte povestea vieţii în Gilead, o societate distopică.

Creatorul Bruce Miller, care este şi producător executiv, a anunţat în luna septembrie că al patrulea sezon al serialului - care va fi lansat în 2021 - va fi centrat pe probleme de mediu.

Elisabeth Moss joacă alături de Joseph Fiennes, Yvonne Strahovski, Alexis Bledel, Madeline Brewer, Ann Dowd, O.T. Fagbenle, Max Minghella şi Samira Wiley.

„The Handmaid’s Tale” e produs de MGM Television.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.