"Glee", un serial TV muzical de mare succes, difuzat între anii 2009 şi 2015, va reveni sub forma unei versiuni reînnoite, au anunţat miercuri platformele de streaming Disney+ şi Hulu, informează Reuters.
"Este oficial, 'Glee' se întoarce", au transmis cele două platforme online într-un mesaj comun publicat pe Instagram, fără să ofere însă detalii suplimentare despre acest proiect şi despre data sa de lansare, potrivit Agerpres.
Noua versiune va readuce la viaţă serialul de televiziune creat de Ryan Murphy, care a avut premiera pe postul Fox în anul 2009 şi a rulat timp de şase sezoane, până în 2015. Cu o acţiune plasată în oraşul Lima, din statul american Ohio, serialul "Glee" îi prezenta pe membrii corului unui liceu în timp ce traversau perioada adolescenţei, legau prietenii şi se confruntau cu provocări personale.
Serialul a avut o distribuţie alcătuită din actori consacraţi şi talente emergente, printre protagoniştii săi remarcându-se Lea Michele, Cory Monteith, Matthew Morrison, Jane Lynch şi Darren Criss.
"Glee" a devenit un fenomen cultural, câştigând două Globuri de Aur la categoria "cel mai bun serial TV - comedie/musical" în anii 2010 şi 2011. Serialul a fost apreciat pentru interpretările sale muzicale extrem de variate, care au inclus coveruri ale unor piese celebre precum "Don't Stop Believin'" a trupei Journey, "Smooth Criminal" a megastarului Michael Jackson şi "Bohemian Rhapsody" a trupei Queen, popularizând totodată interpretările de tip "mash-up" - momente muzicale care combinau mai multe cântece într-o singură interpretare.
Acest serial TV a fost însă marcat şi de decesele a trei membri din distribuţia sa: Cory Monteith, care l-a interpretat pe Finn Hudson, a murit în 2013; Mark Salling, care l-a jucat pe Noah Puckerman, a decedat în 2018; iar Naya Rivera, interpreta personajului Santana Lopez, a murit în 2020.




























