Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Serviciile către companii au crescut doar cu 1,1% în ianuarie 2021

grafic crestere

Afacerile din sectorul serviciilor, prestate în principal către companii, au scăzut în ianuarie cu 20%, serie brută, faţă de luna decembrie a anului trecut, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS), care mai arată că cifra de afaceri din servicii din ianuarie a crescut cu 1,1%, în ianuarie, serie brută, faţă de aceeşi perioadă din 2020, potrivit news.ro.

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor serie brută, în luna ianuarie 2021, comparativ cu luna ianuarie 2020, în termeni nominali, a crescut cu 1,1% datorită creşterii cifrei de afaceri din activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+18,6%), activităţile de comunicaţii (+4,0%) şi din alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+3,1%).

Scăderi au înregistrat activităţile de transporturi (-8,2%) şi activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (-6,6%).

În ianuarie 2021, comparativ aceeaşi perioadă din 2020, serviciile către companii  au crescut cu 0,6%, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.

Potrivit INS, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor serie brută, în luna ianuarie 2021 comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a scăzut cu 20%, ca urmare a scăderii cifrei de afaceri din activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (-42,4%), activităţile de comunicaţii (-23,5%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (-21,3%), activităţile de transporturi (-18,8%) şi din activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (-12,7%).

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2021, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a scăzut cu 1,3%.

Cifra de afaceri reprezintă veniturile totale înregistrate de către întreprindere în perioada de referinţă, provenite atât din activitatea principală, cât şi din activităţile secundare exercitate de aceasta. Cifra de afaceri nu include TVA şi veniturile din vânzarea sau transferul de mijloace fixe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.