Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Serviciile moldovene, chemate in Parlament pentru explicatii dupa expulzarea unionistului roman

roman expulzat simion

Liderul liberal-democrat de la Chişinău, Vlad Filat, a solicitat ca şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) din Republica Moldova, Mihai Balan, să se prezinte joi în faţa deputaţilor pentru a explica motivele care au stat la baza deciziei de expulzare a liderului Platformei Unioniste 'Acţiunea 2012', George Simion.

'Sunt foarte multe speculaţii şi extrem de multă manipulare. Ar fi util ca, la sfârşitul şedinţei de astăzi, să vină directorul SIS în faţa parlamentului şi să explice de ce s-a luat această decizie. Care au fost motivele care au stat la baza acestei decizii', a declarat Vlad Filat, a cărui formaţiune (PLDM) face parte din coaliţia minoritară aflată la putere în Republica Moldova.

Preşedintele Platformei Unioniste 'Acţiunea 2012', George Simion, a fost reţinut miercuri de agenţii Serviciului moldovean de Informaţii şi Securitate, iar la scurt timp a fost expulzat din Republica Moldova, primind interdicţia de a mai intra pe teritoriul acestui stat timp de cinci ani.

Ministerul de Externe de la Bucureşti a solicitat autorităţilor Republicii Moldova explicaţii cu privire la cazul cetăţeanului român.

Între timp, Ministerul de Interne de la Chişinău a dat publicităţii un comunicat în care declară că autorităţile Republicii Moldova sunt în drept să declare un cetăţean străin persoană indezirabilă ca 'o măsură asiguratorie, dispusă împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori în a cărui privinţă există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională'.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.