Seulul regretă incidentul dronelor trimise în Coreea de Nord

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 06-04-2026 06:53

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Preşedintele sud-coreean Lee Jae Myung a prezentat luni scuze Phenianului pentru trimiterea, în urmă cu câteva luni, a unor drone în Coreea de Nord de către civili, al căror comportament l-a calificat drept "iresponsabil", scrie AFP, citat de AGERPRES.

"Deşi nu a fost intenţia guvernului nostru, ne exprimăm regretul faţă de Coreea de Nord pentru tensiunile militare inutile provocate de actele iresponsabile şi imprudente ale anumitor persoane", a declarat Lee Jae Myung într-o şedinţă de guvern.

Detalii despre incident și ancheta oficială

Phenianul a anunţat în ianuarie că a doborât o dronă echipată cu "echipament de supraveghere" în apropierea oraşului nord-coreean Kaesong, la câţiva kilometri de frontiera intercoreeană, şi a promis un răspuns "teribil" în cazul unei noi incursiuni a dronelor dinspre sud. Trei civili sud-coreeni au fost puşi sub acuzare.

"Un incident implicând drone civile, care nu ar fi trebuit să se producă, a avut loc sub această administraţie şi a fost confirmat că au fost implicaţi un responsabil al Serviciului naţional de informaţii şi un soldat în serviciu activ", a indicat afirmat Lee luni.

În septembrie, agenţia oficială nord-coreeană KCNA acuzase deja Coreea de Sud că a trimis o dronă similară deasupra oraşului Kaesong, afirmând că aparatul s-a prăbuşit după ce a fost neutralizat prin bruiaj electronic.

Eforturi diplomatice și tensiuni persistente

Lee Jae Myung doreşte să reia dialogul cu nordul încă de la preluarea mandatului anul trecut, însă liderul nord-coreean Kim Jong Un, care a calificat Seulul drept "cel mai ostil inamic", a respins până acum mâna sa întinsă.

Cele două state nu au semnat niciodată un tratat de pace la finalul Războiului din Coreea (1950-1953), care s-a încheiat printr-un armistiţiu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură23°C
Variabil
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri