Pilotul spaniol Marc Marquez (Honda), sextuplu campion mondial la clasa MotoGP, care nu a mai reuşit să revină la vârful disciplinei sale după accidentul suferit în 2020, a afirmat într-un interviu acordat presei că vrea să fie din nou competitiv şi să se bată pentru titluri, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Dacă sunt aici, este pentru că vreau să fiu din nou competitiv şi să mă bat pentru titluri", a spus Marquez înaintea Marelui Premiu de la San Marino, programat în acest weekend.
Pilotul spaniol, în vârstă de 30 de ani, a abordat şi viitorul său la Honda, echipă care duce lipsă de performanţe în faţa altor constructori din Campionatul Mondial.
"Ultimele trei sezoane au fost un coşmar. Din 2020 şi de la accidentarea mea (fractură de humerus), a fost foarte dificil. Mai întâi la nivelul condiţiei mele fizice, chiar dacă acum este mult mai bine. Dar rezultatele nu au urmat. Este evident că pentru cineva care a câştigat de numeroase ori, este o dificil să se confrunte cu situaţia asta. Dar, împreună cu echipa, noi lucrăm pentru a încerca să revenim în avanposturi", a precizat el.
"Sper să mai am încă mulţi ani în faţă, dar pentru a rămâne competitiv în MotoGP, eu trebuie să mă simt competitiv. Astăzi sunt mulţi constructori diferiţi, mulţi piloţi diferiţi şi foarte rapizi. Lucrăm din greu cu Honda pentru a găsi cea mai bună soluţie pentru a fi competitivi în 2024", a adăugat Marquez.
Marc Marquez ocupă locul 19 în clasamentul Campionatului Mondial al piloţilor înaintea Grand Prix-ului Italiei, în timp ce lider este spaniolul Francesco Bagnaia (Ducati).
Comentează