Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sezonul musonic în Nepal: 50 de morţi în urma inundaţiilor și alunecărilor de teren

AFP
nepal

Inundaţiile şi alunecările de teren declanşate de ploile musonice din Nepal s-au soldat cu moartea a cel puţin 50 de persoane şi cu rănirea altor 20 în ultimele două săptămâni, au declarat miercuri oficialii locali, citaţi de DPA, informează Agerpres.

Condiţiile meteo extreme au afectat 36 din cele 77 de districte ale Nepalului, a precizat Ram Krishna Subedi, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne. Nouă persoane au fost raportate dispărute, iar în unele locuri infrastructura (drumuri, poduri) a fost avariată.

"Guvernul a mobilizat personal militar, din cadrul poliţiei şi al echipelor de intervenţie de urgenţă în zonele afectate", a precizat oficialul.

Vezi și: Taifunul 'Maria' nu a produs pagube considerabile în Taiwan

Potrivit lui Subedi, autorităţile au distribuit corturi, saltele şi pături sinistraţilor. Cea mai afectată de intemperii a fost zona de câmpie din sudul ţării.

Mai multe autostrăzi, inclusiv o autostrada majoră care leagă capitala Kathmandu de restul ţării, au fost avariate din cauza alunecărilor de teren, a informat presa locală miercuri.

Sezonul musonic din Nepal - înregistrat între lunile iulie şi septembrie - provoacă anual alunecări de teren şi inundaţii majore, soldate cu moartea a sute de persoane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.