Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România

Antena 3
sfanta lumina

Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.

Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii. În jurul orei 19,00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Preasfințitul părinte Varlaam Ploieșteanu, episcop vicar patriarhal, a transmis un mesaj după ce Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim.

  • „Mulțumim Bunului Dumnezeu că și în anul acesta, la sărbătoarea Învierii din morți a Fiului Său, pe lângă Lumina și bucuria sărbătorii, ne-a oferit și acest dar deosebit, Sfânta Lumină, care se aprinde în chip minunat în Ajunul Învierii Mântuitorului la Sfântul Său mormânt din viață făcător din Ierusalim. Mulțumim Bunului Dumnezeu și pentru această vreme frumoasă. După 2 – 3 zile de vreme înnorată, cu ploaie, iată că strălucește din nou soarele și lucrul acesta ne învață că și Lumina lui Hristos, soarele cel mai înainte de soare, și Lumina Soarelui zidit de Dumnezeu dăruiește și luminează tuturor și e de datoria noastră să curățăm geamurile sufletelor noastre, să deschidem ușile caselor noastre la lumina soarelui și mai ales la Lumina lui Hristos să intre și să aducă prezența Lui Cerească”, a spus episcopul vicar.

Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de Patriarhul Daniel în anul 2009.

Miracolul ortodoxiei

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, când deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.

Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului.

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare - sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, el este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în "Capela Îngerului", însoţit - conform tradiţiei - numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.

Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în 'Capela Îngerului'.

Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.