Scene dramatice marți după-amiază în apropierea localității Giroc, județul Timiș. Un bărbat de 35 de ani a fost descoperit spânzurat într-o pădure de la marginea comunei, după ce concubina sa a pornit în căutarea lui, alertată de faptul că acesta nu mai răspundea la telefon.
Femeia a folosit aplicația de localizare GPS instalată pe mașina de firmă cu care bărbatul plecase de acasă. A observat că autoturismul era staționat într-o zonă împădurită de la periferia localității și s-a dus imediat acolo. Acolo a făcut descoperirea șocantă: bărbatul era fără viață, spânzurat de un copac.
Potrivit primelor informații, bărbatul, administrator al unei firme locale, se confrunta cu probleme financiare serioase și suferea de depresie. Ar fi plecat de acasă cu un scaun, decis să își pună capăt zilelor. Gestul său extrem i-a șocat pe apropiați, care îl descriau drept un om muncitor, dar copleșit în ultima perioadă de datorii și stres.
Polițiștii de la Secția 1 Rurale Timișoara au sosit la fața locului și au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, așa cum prevede procedura în astfel de situații. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească cu exactitate împrejurările tragediei.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
Comentează