DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Sfârșitul anului aduce vești bune: Inflaţia încetineşte în mai multe ţări europene

InfoTag
inflatie

Creşterea preţurilor a încetinit în 14 din cele 19 ţări membre ale zonei euro în noiembrie, rata inflaţiei la nivelul zonei euro scăzând pentru prima dată în 17 luni.

Scăderea vine pe fondul semnelor că presiunile inflaţioniste la nivel mondial au atins un vârf, cu scăderi semnificative ale costurilor wholesale ale energiei şi alimentelor resimţindu-se la nivelul preţurilor de consum, notează Financial Times.

Cea mai puternică scădere a fost înregistrată în Olanda, unde inflaţia a coborât de la 16,8% la 11,2%. Franţa a avut cea mai scăzută rată a inflaţiei, de 7,1%, iar Letonia cea mai ridicată, de 21,7%.

Rata inflaţiei a încetinit în cinci state din Germania în noiembrie, sugerând că presiunile asupra costu­rilor s-au diminuat în cea mai mare economie europeană. Inflaţia s-a aflat în scădere şi în Spania şi în Belgia.

În Polonia, inflaţia a încetinit de asemenea, în mod neaşteptat, la 17,4%, aceasta fiind prima scădere din fe­bruarie.

Inflaţia din Gre­cia a încetinit la 9% în noiembrie de la 9,4% în octombrie, iar un studiu al băncii centrale a ţării anticipează noi scăderi în lunile următoare.

Va deveni însă încetinirea creş­terii preţurilor o tendinţă în condiţiile în care preţurile de producţie continuă să crească în mai multe ţări europene?

Bulgaria a consemnat singurul declin lunar al preţurilor de producţie industrială în octombrie din rândul ţărilor din Europa de sud-est membre ale UE, relatează Seenews.

Totuşi, în termeni anuali, Bulgaria a înregistrat cea mai dramatică creştere a PPI din rândul statelor din Europa de sud-est membre ale UE în octombrie, de 55,%, semnificativ peste media UE de 31,2%.

În termeni lunari, declinul din Bulgaria a fost al doilea cel mai pronunţat la nivel de bloc, cel mai puternic fiind înregistrat de Irlanda, cu minus 32,5%, faţă de o scădere medie la nivel de bloc de 2,5%.

La polul opus, cele mai mari creşteri lunare ale PPI la nivel de bloc au fost consemnate în Grecia, Ungaria şi Belgia, cu 9,6%, 6,2% şi respectiv 2,8%.

În termeni anuali, Bulgaria s-a situat pe locul patru din punct de vedere al creşterii PPI la nivel de bloc, precedată doar de Ungaria cu 68%, Slovacia cu 59,3% şi Letonia cu 57,9%.

Croaţia a înregistrat cea mai redusă creştere anuală a preţurilor de producţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.