Actriţa americană Shannen Doherty, star al serialului TV "Beverly Hills 90210", a fost acuzată de fraudă de o companie de asigurări din SUA, care a şi dat-o în judecată, potrivit voici.fr, scrie Mediafax.
Actrița în vârstă de 47 de ani, rezidentă în Los Angeles, susține că locuința sa a fost distrusă în incendiile de vegetație care au devastat statul american California în noiembrie 2018.
Însă reprezentanții firmei de asigurări State Farm susțin că actrița minte. Potrivit unor documente depuse în instanță, actrița a făcut demersurile necesare pentru a obține de la firma de asigurări despăgubiri, la care aceasta nu are dreptul, spun reprezentanții companiei.
Citește și: Nicolas Cage a cerut anularea celei de-a patra căsătorii, după doar patru zile de la nuntă
De cealaltă parte, Shannen Doherty, care susține că vila sa din Los Angeles este nelocuibilă, a depus la rândul ei plângere împotriva State Farm, cerând daune pentru refuzul "nejustificat" al companiei de a-i plăti despăgubiri.
Totuși, pe 12 noiembrie 2018, Doherty spunea, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare online Instagram, că locuința sa din Los Angeles nu a fost distrusă și că, de fapt, vila afectată de incendii îi aparține unei prietene și o folosește în ocazii speciale.
Shannen Doherty a devenit celebră graţie rolurilor Brenda Walsh din serialul "Beverly Hills, 90210" şi Prue Halliwell din serialul "Farmece/ Charmed".
Comentează