Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Shiffrin, şocată de statistica eşecurilor de la JO: E incredibil, 60 la sută dintre toate ratările din carieră le-am avut aici

insidethegames.biz
Mikaela Shiffrin schi alpin slalom

Schioarea americană Mikaela Shiffrin s-a declarat şocată de faptul că a ratat evoluţia în trei probe favorite din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing, informează EFE, potrivit news.ro.

"Este cu adevărat incredibil, 60 la sută din toate ratărie pe care le-am avut de-a lungul întregii mele cariere sportive s-au petrecut aici, la aceste Jocuri Olimpice", a spus Shiffrin, care conduce clasamentul general al Cupei Mondiale şi care va avea o ultimă şansă pentru a cuceri o medalie olimpică în proba pe echipe de sâmbătă.

"Nu am simţit nicio presiune", a explicat campioana din Vail (Colorado), una dintre cele şapte schioare din istorie care a triumfat în toate disciplinele schiului alpin.

"Să vedem, mereu există presiune, dar m-am simţit liberă şi relaxată şi m-am gândit să-mi execut planul, concentrată şi schiind bine. Am făcut mereu asta, dar acum nu a funcţionat”, a spus ea.

Dubla campioană olimpică Mikaela Shiffrin a ratat, joi, a treia probă la Jocurile Olimpice de la Beijing, la combinata alpină.

Bine plasată în ierarhie după coborâre, pe locul 5, schioarea americană era considerată favorită la medalie pentru că urma proba de slalom, specialitatea ei. Însă ea a ratat o poartă şi a fost eliminată din concurs.

La fel s-a întâmplat la această ediţie a JO şi la slalom şi la slalom uriaş. Ea nu a terminat decât proba de super-G, pe locul 9, şi pe cea de coborâre, pe locul 18.

Shiffrin a cucerit aurul olimpic la Soci, în 2014, la slalom, şi la Pyeongchang, în 2018, la slalom uriaş, probele ei preferate. De asemenea, Shiffrin are în palmares un argint olimpic la combinată, în 2018, şi patru titluri mondiale la slalom, pe lângă multe alte medalii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.