Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Show - Andrei Pleșu îl torpilează pe ÎPS Teodosie: Un subofiţer încruntat, îndrăgostit soldăţeşte de Putin, o versiune virilă a viguroasei doamne Şoşoacă

inquamphotos.com / Octav Ganea
andrei plesu

Scriitorul Andrei Pleşu spune că este uimit de comportamentul lui ÎPS Teodosie de la Constanţa şi de faptul că "orice ar spune nu poate fi amendat instituţional de nimeni şi de nimic". "Sînt uimit, de mai multă vreme, de comportamentul public al ÎPS Teodosie de la Constanţa. Vorbeşte şi acţionează cu o siguranţă de sine, cu o radicalitate care nu au nimic de a face cu smerenia, cu slujirea, cu iubirea aproapelui.

Pleșu spune că Teodosie e leit Șoșoacă

Iubirea şi slujirea de sine prevalează. Are mereu dreptate, face fişe de cadre „adversarilor” (cu neveste prost alese), evacuează, nemilos, cel puţin jumătate din lumea creştină („Au catolicii Sfînta Lumină? N-au!”). Un adevărat apostol al neamului, un Sfînt Pavel (redevenit Saul din Tars...), un subofiţer încruntat, îndrăgostit soldăţeşte de Putin, o versiune virilă a viguroasei doamne Şoşoacă. OK, se mai întîmplă! Dar ce mă tulbură e transferul, în lumea Bisericii, al conceptului „parlamentar” de imunitate. Orice ar face şi orice ar spune, ÎPS Teodosie nu poate fi amendat instituţional de nimeni şi de nimic. E mai liber şi mai „legitim” decît toată „breasla”, decît Patriarhia, decît întregul Sinod, decît toată comunitatea ierarhilor cuviincioşi. E, s-ar zice, o versiune a lui Goliat, dar un Goliat victorios împotriva lui David, altfel decît în naraţiunea biblică... Bravo lui! Vai nouă!", este textul publicat de Andrei Pleşu pe Facebook, reluând ceea ce a scris în Dilema Veche.

Celebrarea Paştelui la aceeaşi dată este motiv de dispută între arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, şi purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu.

IPS Teodosie a spus că îi compătimeşte pe catolici, care „nu au Lumină Sfântă”. El a afirmat, într-o conferinţă de presă, că „Paştele adevărat este acolo unde vine Sfânta Lumină”. Patriarhia Română a transmis că este o chestiune care nu ţine de dogmă ci de unitate inter-bisericească, fiind necesare consultări pe această temă.

Arhiepiscopul Tomisului a declarat la Mănăstirea Dervent că Vasile Bănescu „este un om vrednic de compătimire, care are nevoie de rugăciune (...), care vorbeşte chiar împotriva bisericii, (...) are a doua soţie care a fost categoric împotriva religiei”. Declaraţia a venit după ce Vasile Bănescu l-a criticat, spunând că ar trebui „să ascundă cât mai puţine schelete în dulap, să recunoască onest elefantul strecurat în cameră şi caii troieni din discursul public ideologizat”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.