Și-a pus bani deoparte pentru pensie! Contabila IȘJ Constanța a furat banii profesorilor

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 07-11-2025 19:12

Actualizat: 07-11-2025 19:16

Article thumbnail

Sursă foto: /instantfactoring.com

Contabila ISJ Constanța, aflată în prag de pensionare, a dat lovitura! Ea este cercetată după ce ar fi luat 2,6 milioane de lei din banii instituției, adică 500.000 de euro.

Femeia ridica banii de la Trezorerie pe motiv că trenbuie să plătească salariile profesorilor, potrivit surselor judiciare.

Potrivit IPJ Constanța, polițiștii au făcut vineri, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, două percheziții la locuința unei persoane fizice și la sediul unei instituții de stat, în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări pentru delapidare cu consecințe deosebit de grave.

Din cercetările făcute a rezultat că, în perioada ianuarie – octombrie 2025, o femeie de 63 de ani, în calitate de contabil al unei instituții de stat din județul Constanța, și-ar fi însușit suma de aproximativ 2.600.000 de lei, bani reprezentând fondurile cuprinse în bugetul instituției.

Ce s-a găsit la percheziții

În urma perchezițiilor au fost ridicate bunuri cu valoare probatorie, documente financiar - contabile, 9 mijloace de stocare și 3 telefoane mobile.

Femeie a fost reținută, iar ulterior procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

De asemenea, față de persoana în cauză au fost dispuse interdicția de a desfășura activitatea de economist și măsura asigurătorie a sechestrului penal pe bunurile mobile și imobile, inclusiv sechestru pe sumele de bani din conturile bancare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri