Și-a ucis concubina, apoi s-a aruncat de la etajul 4: Ancheta este în desfășurare

Autor: Liana Ganea

Publicat: 29-09-2026 17:55

Article thumbnail

Sursă foto: Politia Română

O femeie în vârstă de 42 de ani a fost ucisă, marți, într-un imobil din municipiul Roman, județul Neamț. Principalul suspect este concubinul acesteia, un bărbat de 45 de ani, care, după atac, s-ar fi aruncat de la etajul al patrulea al clădirii.

Poliția municipiului Roman a fost sesizată, prin 112, la ora 15:20, cu privire la faptul că o femeie ar fi fost ucisă de concubinul său, iar acesta ar intenționa să exercite acte de violență și asupra copilului minor al femeii.

Copilul de 15 ani, găsit în afara oricărui pericol

Echipajele de ordine publică au fost trimise de urgență la fața locului pentru a lua măsuri de protecție. Polițiștii l-au identificat pe copilul femeii, în vârstă de 15 ani, acesta fiind în afara oricărui pericol.

Potrivit primelor verificări, femeia se afla într-un imobil din municipiul Roman în momentul în care ar fi fost atacată de concubinul său cu un obiect tăietor-înțepător.

Victima a suferit răni grave, iar echipajele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Femeia a fost declarată decedată.

Suspectul s-ar fi aruncat de la etaj

După atac, bărbatul de 45 de ani s-ar fi aruncat de la etajul al patrulea al imobilului. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital.

Cercetările au fost preluate de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț. Anchetatorii urmează să stabilească exact cauzele și împrejurările în care s-a produs tragedia.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură21°C
Noros
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri