Europarlamentarul Siegfried Mureşan, candidatul PNL pentru încă un mandat, a declarat marţi, la Târgovişte, într-o conferinţă de presă, că prioritatea PNL în Parlamentul European va fi simplificarea procedurilor de absorbţie a fondurilor europene potrivit Agerpres.
Mureşan a fost prezent, marţi, în judeţul Dâmboviţa, unde s-a întâlnit cu fermieri.
"Am venit să ne întâlnim cu fermieri din toate colţurile judeţului Dâmboviţa deoarece, imediat după alegerile europarlamentare, în Parlamentul European vor începe negocierile privind fondurile europene pe care România le va primi în următorii şapte ani de zile. Nu avem timp de pierdut. Noi, europarlamentarii PNL, vrem să mergem pregătiţi la acele negocieri. Vrem să ştim care sunt argumentele de la faţa locului, de la fermieri, pentru care să cerem mai multe fonduri europene pentru agricultură, pentru fermierii români", a spus Siegfried Mureşan.
El a fost prezent în localităţile Băleni, Răcari, Voineşti.
"Primul lucru pe care l-am spus fermierilor: prioritatea zero a PNL în Parlamentul European în următorii cinci ani va fi simplificarea procedurilor de absorbţie a fondurilor europene. Toţi beneficiarii de fonduri europene cu care ne-am întâlnit, fie că sunt primari, întreprinzători, ONG-uri, toţi ne-au spus că e prea complicat, birocraţia ne omoară. Ca atare, propunerea concretă pe care PNL o va face imediat după alegerile europarlamentare este: să existe un set unic de norme şi reguli valabile pentru toate ţările UE pentru absorbţia de fonduri europene iar aceste reguli să fie bazate pe regulile unde birocraţia este minimă", a precizat Siegfried Mureşan.
Siegfried Mureşan: Prioritatea în PE va fi simplificarea procedurilor de absorbţie a fondurilor europene
Explorează subiectul
Articole Similare

963
Bolojan încă nu a redus comisia pentru investiții străine: restructurarea promisă din iulie vine abia prin OUG
963

3.941
Decrete blocate la Cotroceni: Judecătorii din penal, ținuți forțat în funcție de Nicușor Dan (surse)
3.941

2.107
Ministrul Economiei: „Austeritatea este inevitabilă”. Ce urmează pentru taxe și salarii în 2025
2.107

8.071
Ponta atac dur după Conferința de la München: „O asemenea bătaie de joc la adresa intereselor României nu a mai existat”
8.071

3.051
Marcel Ciolacu aruncă săgeți de la Buzău către Ilie Bolojan: 'Astâmpără-te! Ori suntem bărbați de stat, ori suntem niște fete mari și ne plângem'
3.051

3.363
Nicușor Dan vs Maia Sandu: cum a ajuns Chișinăul să conteze mai mult decât Bucureștiul la Conferința de Securitate de la München
3.363

2.344
Rareș Bogdan îi pune condiții lui Bolojan: „Trebuie să se consulte și să ne informeze, nu poate să ia deciziile în spatele ușilor închise”
2.344

61
Ministrul Apărării: România va continua să rămână ferm angajată în aprofundarea cooperării cu Japonia
61

1.098
Băluță își anunță intențiile privind Primăria Capitalei. Ce spune acum despre o candidatură în 2028
1.098

825
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, promite prețuri bune la gaze, după liberalizarea pieței: Romgaz să vină cu o ofertă bună
825

1.609
Câciu îl acuză pe Bolojan că „a coafat” deficitul: A mutat sumele din PNRR în decembrie ca să arate mai bine cifrele
1.609

2.591
Ministrul Energiei face dezvăluiri: Plafonarea la energie și gaze din ultimii patru ani a fost jumătate din deficitul anului 2026
2.591

96
Diana Tușa: Investițiile fără stimulente fiscale nu pot susține economia
96

















Comentează