Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan a declarat marţi că în total România a absorbit 9,2 miliarde de euro din PNRR şi suntem între primele şapte state din cele 27 ale Uniunii Europene care au primit şi tranşa a doua, ceea ce plasează în prima parte a clasamentului şi nu printre ţările codaşe, conform news.ro.
El a ţinut să precizeze că nu există riscul suspendării fondurilor europene, arătând că această „sperietoare” de care s-a discutat şi în România în ultima perioadă „este o bombă nucleară”, pe care este convins că Comisia Europeană nu o va folosi în ceea ce priveşte România, în viitorul apropiat.
Despre iminenţa pierderii fondurilor europene, Siegfried Mureşan a spus că ”PNRR funcţionează altfel decât fondurile europene tradiţionale, din bugetul UE, cu care suntem obişnuiţi”.
”România a primit până acun, cu succes, prefinanţarea de 4 miliarde de euro şi două tranşe, între două şi trei miliarde de euro fiecare, în total România a absorbit 9,2 miliarde de euro. Suntem în total doar şapte state ale UE care am primit prefinanţarea, prima tranşă şi a doua tranşă. Ca atare, dacă suntem între primele şapte state, din 27 de state, mi se pare că suntem oarecum în prima parte a clasamentului, nu suntem codaşi, nu suntem la retrogradare”, a afirmat Mureşan.
Europarlamentarul PNL a precizat că ”situaţia nu este atât de neagră cum pare că o discutăm tot timpul în România”.
„Dacă nu am respecta regulile europene, la finalul unui proces lung, una dintre posibilităţi ar fi şi suspendarea temporară a unor categorii de fonduri europene, dar aceasta este o bombă nucleară, la finalul unui lung proces şi vreau să spun foarte clar, nu se pune problema suspendării fondurilor europene tradiţionale, din bugetul UE, în momentul de faţă. Trebuie să reducem deficitul, este important să respectăm angajamentele, dar această sperietoare de care s-a discutat şi în România în ultima perioadă este o bombă nucleară pe care sunt convins că Comisia Europeană nu o va folosi în ceea ce priveşte România, în viitorul apropiat. Vreau să spun foarte clar, nu există riscul suspendării fondurilor europene, datorită deficitului din România”, a mai spus Siegfried Mureşan.
Reputația și realitatea
De la 1 ianuarie 2007 de când am aderat la Uniunea Europeană am primit de la bugetul UE cu 55 de miliarde mai mult decât am plătit, a mai spus acesta, precizând că ”suntem în realitate mult mai buni decât reputaţia”.
”Dacă Uniunea Europeană vrem să facă mai mult, să ne ajute mai mult în situaţii de criză, trebuie să îi dăm şi instrumentele, pârghiile necesare, iar bugetul este o pârghie importantă. (..) România, suntem un beneficiar net al bugetului UE. De când am aderat la Uniunea Europeană până astăzi, am contribuit cu aproximativ 25 de miliarde de euro în bugetul UE, am primit 82 ( de miliarde de euro, nr)”, a afirmat Siegfried Mureşan în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News.
Eurodeputatul liberal a precizat că ”suntem în realitate mult mai buni decât reputaţia”.
”Am plătit 27 de miliarde de euro, am primit 82, am primit cu 55 de miliarde mai mult decât am plătit, am primit de trei ori mai multe fonduri decât am plătit. (..) Pentru noi, cu cât Europa e mai puternică, cu atât ajutăm ia mult cu atât mai mult vom fi ajutaţi, cu atare, cu cât bugetul e mai mare, cu atât trebuie spus oamenilor, e o veste mai bună pentru România, pentru că va veni mai mult sprijin”, a completat el.
Eurodeputatul PNL a mai explicat că bugetul UE funcţionează pe o perioadă de 7 ani de zile. ”Noi am acderat la UE la 1 ianuarie 2007. Între 2007 şi 31 decembrie 2013, am pierdut 1 miliard de euro. Am absorbit fondurile cu întârziere, poate puteam să îi cheltuim mai bine dar pe hârtie, în acea perioadă am absorbit 35 de miliarde, am pierdut când s-au închis conturile un miliard de euro” a afirmat Mureşan.
El a arătat că pe perioada 2014-2020, există o derogare în care putem să folosim aceste fonduri până la 31 decembrie 2023. ”Nu am pierdut, ca atare, încă nimic, conturile se vor închide la finalul acestui an şi vom ştii la începutul anului următor” a arătat el.
”Ceea ce vreau să spun este, da, câteodată am absorbit banii prea târziu, ştim, rata de absorbţie a fost mică, dar adevărul este că de la 1 ianuarie 2007 de când am aderat la Uniunea Europeană până astăzi am absorbit 82 de miliarde şi am pierdut un miliard de euro. Sigur, aş fi vrut să nu pierdem niciun euro, dar acel miliard pe care l-am pierdut e totuşi puţin în raport cu tot ceea ce am reuşit să absorbim”, a mai declarat Siegfried Mureşan.
Comentează