DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

#SÎEU Ştefan Mandachi, antreprenorul care a construit un metru de autostradă, despre Arafat: 'Dacă rămâne fără job, îl angajez eu în secunda doi'

mandachi arafat

Antreprenorul Ştefan Mandachi, devenit cunoscut după ce a construit un metru de autostradă într-un demers menit să atragă atenţia asupra infrastructurii deficitare din România, anunţă că este dispus să-l angajeze pe Raed Arafat, dacă șeful Departamentului pentru Situații de Urgență va fi dat afară de noul guvern.

"Știu că nu-i la modă poza. Poa' să mă-njure unii, nu-i bai, da nu-i elegant să stau la cutie. N-am habar ce face (sau a făcut) omul ăsta la serviciu și nici nu-i treaba mea. Subliniez: nu știu ce orori sau eroisme a facut. Nu critic și nici nu laud. Mie-mi pare un obsedat de munca lui, ceea ce-mi place. Sigur a văzut multe coate smulse sau bucăți de creier cald pe asfaltul de pe drumurile noastre nenorocite. Și cu toate astea a rămas pe baricade. (deși putea să-i înjure pe bună dreptate pe ăștia de-au creat contextul acestor tragedii pe șosele)

Acum câteva luni, mă milogeam peste tot pentru interviuri ca să încheg filmul meu documentar. Miniștri, prim-miniștri, președinți, primari, jurnaliști, etc. Unii m-au ajutat mult, alții m-au dus elegant cu zăhărelul: ”eu când zic că vin, vin” Și încă îi aștept. Mi-au dat țeapă, în traducere. M-am întrebat atunci cum au condus ăștia o țară. În fine.

Prin aprilie, îl rog tacticos printr-un sms stufos pe Arafat să accepte un interviu, că e un film despre autostrăzi, victime, bla bla.

Mi-a scris atât: ”Unde sunteti? Unde trebuie să ajung?”

Cam asta e acțiune. Nu vorbărie. Când a spus că vine la filmare, apăi a venit. Fără floricele și alte scheme. (Chiar dacă interviul avea loc într-o fabrică părăsită, fără geamuri).

P.S.: Dacă rămâne fără job, îl angajez eu în secunda doi în firma mea. Lider de companie. Și cred că ar fi bătaie printre antreprenori pentru un om ca el. Pe bani muult mai mulți și stres muult mai puțin. Ia întrebați-i pe patroni. Chiar și pe ăia care simt că Arafat nu mai e la modă deloc", scrie Mandachi pe Facebook.

Ministrul de interne Marcel Vela pare deranjat de ieșirile publice ale secretarului de stat Raed Arafat, care a vorbit despre o posibilă demitere. Marcel Vela consideră o „ciudățenie” cum s-a rostogolit acest bulgăre în public, în condițiile în care a dispus un audit care este încă în desfășurare la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. „Să stea liniștiți și suporterii, și admiratorii unora sau altora, că n-am venit să distrug, am venit să construiesc”, a transmis Marcel Vela.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.