Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sigmar Gabriel, un impulsiv la conducerea diplomaţiei germane

merkel sigmar gabriel

Versatil, imprevizibil, adept al stilului franc de a se adresa: Sigmar Gabriel, care urmează să preia vineri funcţia de ministru de externe al Germaniei, nu dispune, la prima vedere, de niciuna dintre calităţile cerute în general pentru această funcţie, notează vineri agenţia France Presse.

''(Frank-Walter) Steinmeier, ministru de externe în exerciţiu şi viitor şef al statului, mi-a spus că în viitoarea mea funcţie, nu voi mai putea continua aşa. Va trebui să devin mai diplomat'', a afirmat joi Sigmar Gabriel în faţa parlamentarilor germani.

Din 2013 ministru al economiei şi vicecancelar în al treilea guvern Merkel, Sigmar Gabriel este considerat un politician strălucit şi un mare orator care a acumulat o mare experienţă în călătorii internaţionale.

Dar acestea sunt gafe ce rămân în memorie, aşa cum este cazul unei deplasări, considerată prematură, în Iran în iulie 2015, la scurt timp după semnarea acordului privind programul nuclear iranian, ceea ce a provocat iritare în Israel şi stânjeneală la Berlin.

Citește și: Convorbire telefonică între ministrul apărării din SUA şi omologul său german pe tema apărării

Un alt exemplu este cazul din octombrie anul trecut, atunci când Gabriel a acuzat în presă China de concurenţă neloială în dauna industriei germane, cu puţin timp înainte de a efectua o vizită la Beijing. Primirea din partea autorităţilor chineze a fost una glacială - continuă AFP.

''Este justificat cumva să ne întrebăm dacă Sigmar Gabriel, care nu s-a remarcat până acum prin fineţea sa diplomatică, este persoana potrivită'' pentru postul de ministru de externe, a estimat recent cotidianul conservator german Die Welt.

Urmărit de o lipsă cronică de popularitate, Gabriel a renunţat într-un final la ambiţia de a fi contracandidatul Angelei Merkel la funcţia de cancelar la alegerile parlamentare din 24 septembrie acest an.

Marţi, el a anunţat că lasă această sarcină, ca şi conducerea Partidului Social-Democrat (SPD), fostului preşedinte al Parlamentului European Martin Schulz, plasat mai bine în sondajele de opinie.

În anul 2009, Sigmar Gabriel a preluat conducerea SPD într-o perioadă dificilă ce a urmat reformelor sociale nepopulare promovate de cancelarul Gerhard Schroder la începutul anilor 2000.

''Fostul profesor întruchipa atunci o reorientare a partidului său către valorile progresiste. În interiorul guvernului Merkel, el a operat introducerea unui salariu minim - o mică revoluţie în Germania - şi creşterea pensiilor mici. Totuşi, el nu a reuşit să pună stavilă erodării partidului său, creditat în prezent cu circa 20% din intenţiile de vot. O parte a electoratului său a aderat la stânga radicală Die Linke, la Verzi şi la populiştii de dreapta 'Alternativa pentru Germania' (AfD), pe fondul crizei migranţilor'', adaugă agenţia de presă franceză.

Provenit dintr-un mediu modest, crescut de mama sa care lucra ca infirmieră, Sigmar Gabriel a avut o relaţie foarte complicată cu tatăl său, expulzat din Silezia şi nazist convins întreaga sa viaţă.

Acest trecut ar explica, în parte, personalitatea sa impulsivă şi versatilă. În 2013, el a mărturisit săptămânalului Die Zeit că a păstrat din copilăria sa 'o furie aproape de nestăvilit', anunță Agerpres.

Atunci când, în august 2016, tineri extremişti de dreapta l-au acuzat că distruge ţara şi şi-au exprimat aprecierea pentru patriotismul tatălui său, el a reacţionat arătându-le degetul mijlociu - un gest nedemn de un mare politician. Invitat să răspundă criticilor, el a replicat: ''Am făcut o singură greşeală, nu am utilizat ambele mâini'', încheie AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.