Sile Cămătaru, primele declarații la ieșirea din închisoare: 'Mi-am ispășit pedeapsa. Nu mai am treabă cu nimeni'

Autor: Anca Flondor

Publicat: 24-04-2025 15:13

Actualizat: 24-04-2025 18:13

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Sile Cămătaru a fost eliberat condiționat, joi, 24 aprilie. La ieșirea din penitenciar, acesta a ținut să sublinieze că nu va mai ajunge în spatele gratiilor. A fost încarcerat în 2017 și avea de ispășit mai multe pedepse, ultima dintre acestea era de 6 ani de închisoare pentru proxenetism.

“Mi-am ispășit pedeapsa. Am făcut zece ani de închisoare. Planul este să stau liniștit cu nepoții mei”, a spus Sile despre eliberarea condiționată.

Apoi a spus că nu se simte bine și vrea să ajungă acasă cât mai repede. De asemenea, susține că nu vrea să mai aibă probleme în viitor.

“Nu mă simt bine. Păi nu vedeți cum îi se usucă gura?. ...Nu am treabă cu nimeni” a comentat interlopul.

Un complet de trei judecători s-a întrunit joi la Tribunalul București pentru a analiza cererea de eliberare condiționată în cazul lui Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, potrivit antena3.ro.

Un judecător a fost de acord cu eliberarea lui Vasile Balint, în timp ce al doilea a hotărât să admită contestația procurorilor. Într-o asemenea situație, în complet a intrat un al treilea magistrat, care a înclinat balanța în favoarea eliberării deținutului. Interlopul le-a spus judecătorilor că regretă toate faptele pe care le-a săvârșit, că nu contestă condamnările pe care le-a primit și le-a promis că nu se va mai reîntoarce la pușcărie.

Sile Cămătaru, încarcerat în 2017, avea mai multe pedepse de ispășit, ultima dintre acestea era de 6 ani de închisoare pentru proxenetism. Odată cu primirea acestei pedepse, Curtea de Apel București a decis ca acesta să execute și un rest de pedeapsă mai veche, astfel că ajunsese să execute 11 ani în total.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri