Antrenorul echipei Atletico Madrid, Diego Simeone, și-a cerut scuze luni președintelui Real Madrid, Florentino Pérez, și atacantului Vinícius Júnior, după un schimb de replici tensionat petrecut în timpul semifinalei din Supercupa Spaniei.
Simeone și Vinícius s-au provocat reciproc în timpul victoriei obținute de Real Madrid, scor 2-1, în semifinalele Supercupei, disputate joi, în Arabia Saudită. Camerele de televiziune l-au surprins pe tehnicianul argentinian adresându-i-se în repetate rânduri internaționalului brazilian de pe marginea terenului.
La un moment dat, Simeone i-a spus lui Vinícius că Florentino Pérez îl va da afară de la club. O remarcă interpretată ca o trimitere la recentele controverse în care a fost implicat jucătorul, inclusiv conflicte cu adversari și episoade legate de antrenorul madrilenilor, Xabi Alonso.
„În primul rând, aș dori să îmi cer scuze lui Florentino și lui Vinícius pentru ceea ce s-a întâmplat. Nu a fost potrivit din partea mea să mă pun într-o asemenea situație și recunosc că nu am procedat corect””, a declarat Simeone, potrivit Marca, în cadrul conferinței de presă de luni, premergătoare partidei de marți din Cupa Regelui.
Antrenorul lui Atletico nu a dorit, însă, să ofere alte explicații pe marginea incidentului.
Despre victoria Barcelonei din finala de duminică, Simeone a comentat: „Barcelona este o echipă foarte bună și a meritat să câștige finala”.
Întrebat despre criticile venite din partea lui Xabi Alonso, antrenorul Realului, care l-a acuzat de lipsă de fair-play, Simeone a refuzat să comenteze.
Privind înainte, „El Cholo” a vorbit despre duelul din Cupa Regelui cu Deportivo La Coruña, pe care a descris-o drept „o echipă curajoasă, care concurează bine indiferent de ultimele rezultate”, amintind și eliminarea lui Mallorca. Simeone a reiterat importanța competiției: „Cupa este la fel de importantă ca la începutul sezonului”.
Atletico Madrid va juca marți, în deplasare, de la ora 22:00, la Riazor, în optimile Cupei Regelui. În LaLiga, Atletico se află pe locul 4, la 11 puncte în urma liderului, Barcelona.





























Comentează