România e ruptă în două, social, economic, dar mai ales moral.
Moral în sens larg, profund, al percepțiilor și mentalităților. Iar ziua de ieri a oferit un sinistru spectacol în Parlament, forul suveranității populare.
Fără să fiu surprins prea tare, m-a șocat doar abordarea exagerată a AUR, având acel iz de circ, patentat deja, încă de acum 10 ani, de USR.
Partide fascistoide versus vechi rețele clientelare
Politic, împărțirea în buni și răi se face dintotdeauna, principal ca tactică electorală, deși clivajul e specific populismului generalizat, de când busola ideologică a fost spartă de post-democrație, post-adevăr și TikTok.
Totuși, avem două partide fascistoide, unul al "maselor rurale sau periurbane" și altul al "elitelor" din turnurile de birouri orășenești. Primul urăște de nevoie, al doilea din vocație.
Celelalte două partide reprezintă bruma competenței administrative și inerția guvernării de după '89. Per total, sunt două categorii mari: "anti-sistemul" clădit fix de sistem și rămășițele unor ideologii sau blazoane apuse.
Alături de America sau împotriva ei?
Votul de ieri a fost un moment important și previzibil, în care cred că România s-a situat, din nou, de partea corectă a istoriei. Nu reiau miza bunei relații cu SUA și Israel, deși rareori se menționează parteneriatul nostru istoric cu una dintre cele mai mici numeric, dar mai influente națiuni de pe Glob.
Nu înseamnă că războiul din Iran va aduce democrația în regiune, la fel cum nu a adus-o nici in Afganistan. Dar dacă măcar va elimina pericolul militar la adresa Israelului, Americii și Occidentului în general, tot va fi un mare succes.
Tocmai de aceea, poziția majorității parlamentarilor față de solicitarea Armatei SUA a fost cea corectă. Spre deosebire de "suveraniștii de cumetrie", care s-au maimuțărit în sala de plen mai ceva ca Angi shaormista pe vremuri, pe holurile aceleiași instituții.
Protejații lui Soros au crescut și sunt la casele lor
Nu mai salvează Roșia Montană, nici nu mai luptă cu gazele de șist. Unul a devenit primul concubin al țării pe care o conduce, iar celălalt e tot la casa lui și "se luptă" cu primul.
Finala groazei de anul trecut a produs o surpriză. După ce am anulat alegerile, ca să nu fim nevoiți să optăm între doamna Lasconi și domnul Georgescu, am avut de ales între varianta mai creață și mai puțin cuvântătoare a doamnei Lasconi și varianta mai incultă și mai neserioasă a domnului Georgescu.
Ei bine, admit că ieri Nicușor Dan a punctat decent pentru a treia oară: a argumentat în CSAT solicitarea americană, după ce, cu doar câteva zile în urmă, se certase cu reziștii la poartă la palat, și după ce vorbise, mult și des, cu presa, timp de câteva luni.
Sigur că toate astea nu îi scuză nici sutele de abuzuri cu iz infracțional comise la PMB, nici dezastrul administrativ al Capitalei, nici conduita de pantomim de la toate ceremoniile oficiale, nici lipsa de viziune sau atașamentul față de indivizi precum Țoiu sau Miruță.
Totuși, în antiteză, se plasează fostul lui tovarăș de finanțări soroșiste, protestatarul prin excelență, George Simion. Care atât de hotărât a fost să câștige alegerile, încât a reușit ca, în cele doar două săptămâni dintre tururi, să facă toate greșelile de manual, ca să ostilizeze pe toată lumea și să se asigure că pierde în fața olimpicului. Misiune îndeplinită.
O întrebare pur retorică
Acum, revenind la împărțirea partidelor în cele două categorii: cele două formațiuni "altfel" au dat - în urma unui scenariu bine pus la punct - cei doi finaliști ai prezidențialelor.
Iar întrebările care mă frământă, după momentele din Parlament, sunt două: ieri am văzut că doar unul e pro-american? Sau doar că fiecare și-a jucat rolul atribuit, la fel ca și în luna mai 2025?
Comentează