Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Simon Kjaer, premiat de UEFA pentru că l-a salvat pe Christian Eriksen

eriksen

Căpitanul naţionalei Danemarcei, Simon Kjaer, va primi premiul preşedintelui UEFA pentru că a intervenit şi a ajutat la salvarea lui Christian Eriksen, la meciul cu Finlanda, din 12 iunie, de la Euro-2020. De asemenea, acest premiu va fi acordat şi echipei de medici care a intervenit la 12 iunie, notează news.ro.

"În acest an, premiul Preşedintelui transcede fotbalul. El foloseşte pentru a reaminti cât de importantă este valorea vieţii. Am cea mai mare admiraţie pentru medici şi personalul medical. Reacţia şi calmul lor au fost cruciale în reanimarea lui Christian. Îi sunt recunoscător lui Simon Kjaer pentru calităţile de lider exemplare şi curajul imens de care a dat dovadă în această situaţie. Aş vrea să adresez cele mai bune urări lui Christian Eriksen şi familiei sale şi recuperare uşoară", a declarat preşedintele UEFA, Alexander Ceferin.

Cei care vor primi acest premiu sunt: Mogens Kreutzfeldt (ofiţer medical), Frederik Flensted (manager medical), Anders Boesen (medic de urgenţă), Peder Ersgaard (paramedic), Jens Kleinefeld, Valentin Velikov, Morten Skjoldager, Morten Boesen (toţi medici), Simon Kjær (fotbalist).

Christian Eriksen, în vârstă de 29 de ani, a căzut pe teren şi a avut nevoie de minute în şir de resuscitare, la 12 iunie, la meciul cu Finlanda, de pe Stadionul Parken din Copenhaga, din Grupa B de la Euro-2020.

Simon Kjaer a fost unul dintre primii jucători care au intervenit după prăbuşirea lui Eriksen pe teren. Kjaer i-a curăţat căile respiratorii ale coechipierului său, i-a aplicat manevre de resuscitare, le-a spus celorlalţi jucători să formeze un scut în jurul fotbalistului şi a consolat-o pe partenera colegului său.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.