DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Simona Halep a câștigat turneul de la Roland Garros: A învins-o, 3-6, 6-4, 6-1, pe Sloane Stephens

Simona Halep bucurie

Simona Halep a câștigat, în premieră, turneul de la Roland Garros! Este primul trofeu de Mare Șlem al liderului mondial, după 4 finale jucate de Grand Slam, dintre care 3 la Paris.

În fața lui Sloane Stephens, care, în iulie 2017, era pe locul 957 WTA, Halep a pierdut primul set. Stephens, locul 10 WTA acum, a făcut break-ul la 2-1 și și-a păsatrat avantajul până la final, când a închis cu 6-3.

În cel de-al doilea, Halep a început prost și a pierdut serviciul, iar Stephens s-a dus la 2-0. Halep a revenit incredibil și a câștigat patru game-uri consecutive, însă a fost egalată la 4. Au urmat alte două game-uri câștigate de liderul mondial și Halep și-a adjudecat setul cu 6-4 și a dus meciul în decisiv.

În ultimul act, Halep a predat o lecție de tenis adversarei sale. A condus cu 5-0 și a câștigat cu 6-1 și, acum, este lider mondial cu trofeu de Mare Șlem.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.