Simona Halep a câștigat titlul la Roland Garros și a devenit liderul de necontestat al clasamentului WTA. În acest context, Halep a devenit foarte atractivă pentru sponsori și a semnat un nou contract.
"Fiecare dintre noi poate să ducă o viață sănătoasă. Nu trebuie să fii sportiv de performanță ca să faci mișcare. Trebuie doar să faci mici schimbări în programul de zi cu zi și știu din experiența mea că tocmai micile schimbări sunt cele care dau cele mai bune rezultate. Și dacă ai alături și un partener pe care te poți baza, aşa cum este Rexona, atunci mișcarea poate să devină o plăcere", a transmis Simona Halep, potrivit unui comunicat de presa.
Totuși, încă nu se știe câți bani va câștiga numărul 1 WTA în urma acestui nou contract. Simona mai are contracte de sponsorizare cu companii precum Nike, Wilson, Dedeman, Dorna, Mercedes si Hublot. În 2017, Halep a încasat în jur de 1,5 milioane de euro doar din contractele de publicitate, informează Digisport.
Comentează