Simona Halep, mesaj emoționant despre turneul pe care l-a câștigat de trei ori

Autor: Diana Pană

Publicat: 05-08-2026 20:59

Article thumbnail

Sursă foto: Foto: Sports Festival

Fostul lider mondial la tenis Simona Halep a postat, miercuri, un mesaj despre turneul Canadian Open, care se desfăşoară în această perioadă şi pe care l-a câştigat de trei ori, scrie news.ro.

“Multă vreme, această perioadă a anului a însemnat un singur lucru: eram la Toronto sau la Montreal, jucând la Canadian Open.

A fost întotdeauna unul dintre turneele la care m-am simţit cel mai bine şi unde am obţinut unele dintre cele mai speciale rezultate din cariera mea. Mi-au plăcut foarte mult condiţiile de joc, dar ceea ce a făcut acest turneu şi mai special a fost sprijinul incredibil pe care l-am simţit mereu din partea oamenilor de acolo. M-au făcut să mă simt ca acasă.

Amintirile pe care le-am acumulat acolo vor rămâne întotdeauna speciale pentru mine.

Le urez tuturor celor de la National Bank Open mult succes pentru o nouă ediţie de excepţie”, a scris Halep pe Facebook.

Simona Halep a triumfat la Canadian Open în 2016, 2018 şi 2022.

La ediţia din acest an, Gabriela Ruse a fost eliminată în turul al doilea de Anastasia Potapova (Austria, cap de serie 24) şi Sorana Cîrstea, favorită 14, urmează să o înfrunte, în aceeaşi fază, pe sportiva australiană Maya Joint.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură19°C
Variabil
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri