Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Simona Halep SPULBERĂ tot: WTA i-a acordat un nou titlu, iar Mihaela Buzărnescu e REVELAȚIA

WTA
simona halep

Simona Halep, liderul tenisului feminin mondial şi recenta câştigătoare a turneului de la Roland Garros, a ieşit victorioasă în anchetele WTA pentru cea mai bună jucătoare a lunii mai şi cea mai frumoasă fază a lunii, în timp ce Mihaela Buzărnescu s-a impus în ancheta pentru revelaţia lunii mai.

În ierarhia finală pentru cea mai bună jucătoare a lunii mai, Simona Halep a fost urmată de cehoaica Petra Kvitova, de americanca Sloane Stephens, finalista de la Roland Garros, şi de ucraineanca Elina Svitolina.

Citește și: Schimbare RADICALĂ a celor de la McDonald’s: Cu ce vor înlocui paiele de plastic

Halep s-a încoronat la Paris cu primul său titlu de Mare Şlem, turneul de la Roland Garros începând în mai şi încheindu-se în iunie. Halep a pierdut primul set al turneului, dar a reuşit să o învingă pe americanca Alison Riske, trecând apoi pe rând de Taylor Townsend, Andrea Petkovic şi Elise Mertens. În sferturi a revenit după ce a pierdut primul act cu Angelique Kerber, a surclasat-o pe Garbine Muguruza în semifinală, iar în finală a câştigat contra americancei Sloane Stephens, care se impusese în primul set.

Finalista Stephens, campioana la US Open, nu trecuse până în acest an de faza optimilor de finală la Paris. Sloane Stephens a devenit, cu acest rezultat, cea mai bună americancă din clasamentul WTA.

Citește și: EXCLUSIV! Claudiu Manda șochează! Vrea să facă plângere penală împotriva lui Adrian Năstase și Ion Iliescu!? Cum îl umilește șeful Comisiei SRI pe colegul său Florin Iordache

Petra Kvitova a reuşit o serie de 13 victorii consecutive în mai, cucerind titlurile la Praga (după o finală cu Mihaela Buzărnescu) şi Madrid. Campania de la Roland Garros a fost stopată în turul al treilea, de către Anett Kontaveit.

Elina Svitolina a devenit campioană la Roma după o finală cu Simona Halep, care a făcut uitată eliminarea prematură de la Madrid (turul al doilea).

Citește și: De necrezut! Câți bani primesc partidele din Germania ca subvenții de la stat

Simona Halep a câştigat titlul de cea mai bună jucătoare a lunii ianuarie (campioană la Shenzhen şi finalistă la Australian Open), în februarie s-a impus Petra Kvitova, în martie a fost laureată Naomi Osaka (Japonia), iar în aprilie Karolina Pliskova (Cehia).

În ancheta pentru cea mai frumoasă fază a lunii trecute, Simona Halep a fost urmată din nou de Petra Kvitova (fază la Madrid), de Maria Şarapova (Madrid), Angelique Kerber (Roma) şi Anastasia Pavliucenkova (la Strasbourg).

Citește și: Parlamentul vrea să schimbe vârsta de pensionare: Pentru cine va fi redusă și în funcție de ce

Halep a fost nominalizată cu o fază din meciul cu Maria Şarapova, câştigat cu 4-6, 6-1, 6-4, în semifinale la Roma. Simona a câştigat un punct cu un stop la fileu la scorul de 2-1 în decisiv şi 0-30.

Laureatele de până acum au fost Agnieszka Radwanska (ianuarie), Maria Şarapova (februarie, aprilie) şi Simona Halep (martie).

Citește și: Proiect revoluţionar pentru elevi şi studenţi: Cum ar putea fi scutiți de plata taxelor și impozitelor

În lupta pentru titlul de revelaţie a lunii mai Mihaela Buzărnescu a fost urmată de rusoaica Daria Kasatkina şi estoniana Anett Kontaveit.

Buzărnescu a reuşit noi premiere în circuitul profesionist, printre care şi prima sa victorie pe tabloul principal la Roland Garros. Mihaela s-a oprit abia în optimi, după ce a trecut de Vania King, Rebecca Peterson producând una dintre marile surprize ale ediţiei din acest an, eliminarea ucrainencei Elina Svitolina, a patra favorită. Seria româncei a fost oprită de Madison Keys, dar i-a adus cea mai bună clasare din carieră, locul 30. Tot în mai, Buzărnescu a jucat o finală la Praga.

Citește și: Hidroelectrica și-a adjudecat contractele de furnizare a energiei electrice către RATB și Metrorex

Kasatkina a reuşit, la rândul său, primul sfert de finală de Mare Şlem la Paris, după ce a învins-o pe a doua favorită, daneza Caroline Wozniacki, fiind stopată apoi de Sloane Stephens.

Anett Kontaveit a ajuns până în optimi la Madrid şi Roland Garros, jucând şi o semifinală la Roma. De remarcat victoriile jucătoarei estoniene în faţa unor adversare de top 10, Venus Williams (la Madrid şi Roma), Caroline Wozniacki (Roma) şi Petra Kvitova (Roland Garros).

Citește și: Raiffeisen semnează un contract cheie: Ce le pregătește clienților

Celelalte laureate ale titlului de revelaţie a lunii au fost taiwaneza Su-wei Hsieh (ianuarie), Daria Kasatkina (februarie), americanca Danielle Collins (martie) şi românca Ana Bogdan (aprilie).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.