Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Simona Halep va primi titlul de 'Ambasador' al Universităţii Ovidius din Constanţa

Simona Halep rochie

După ce şi-a asigurat terminarea pentru al doilea an consecutiv pe prima poziţie WTA şi a fost desemnată cea mai bună jucătoare din circuit, Simona Halep îşi mai adaugă o distincţie în palmares în acest final de an, informează Mediafax.

Luni, numărul unu mondial va primi din partea Universităţii "Ovidius" din oraşul natal, Constanţa, titlul de "Ambasador" al reputatei instituţii de învăţământ. Ceremonia va avea loc luni, 5 noiembrie, de la ora 11:00, în Sala Senatului din cadrul Universităţii din Constanţa. Titlul de "Ambasador" se acordă în urma unei nominalizări, unor personalităţi remarcabile care au ajutat la promovarea imaginii instituţiei de învăţământ şi care au obţinut rezultate remarcabile într-un domeniu de activitate, fie el ştiinţific, cultural sau sportiv.

În urmă cu exact un an, Roger Federer a fost premiat şi el de Universitatea din Basel, care i-a acordat titlul onorific de doctor al Facultăţii de Medicină.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.