Simona Halep se află în aceste zile la Turneul Campioanelor, care se joacă la Riad, și reunește cele mai bune 8 jucătoare ale anului. Fostul lider mondial a a vorbit despre ideea unei reveniri în circuit.
Halep a recunoscut că s-a simțit foarte bine laa tuneu, acolo unde a participat la mai multe evenimente, printre care acordarea trofeului de număr 1 mondial la final de an jucătoarei Arina Sabalenka.
Constănțeanca a postat mai multe fotografii, dar și un scurt comentariu.
“Cineva m-a întrebat astăzi: „Simona, ai vrea să te întorci în circuit sau îţi place prea mult viaţa de legendă?”
Sincer…Mi-e bine cu această viaţă de legendă”, a scris dubla campioană de Mare Șlem.
Românca s-a calificat de șase ori consecutiv la Turneul Campioanelor. A participat însă la doar la 5 ediții (2014, 2015, 2016, 2017, 2019).
În 2018 s-a retras din cauza unor probleme la spate.
Nu a reușit să câștige trofeul. În 2014 a jucat finala fiind învinsă de Serena Williams.
Halep s-a retras în luna februarie
Simona Halep s-a retras în luna februarie, la Cluj, la vârsta de 33 de ani. Revenise în circuit cu aproape un an înainte, în urma scandalului de dopaj în care a fost implicată.
În 2017, Simona devenea prima jucătoare din România care ajungea pe locul 1 WTA. Se întâmpla în luna octombrie, după ce ajunsese în finala turneului de la Beijing. A deținut poziția până la finalul sezonului.
A fost numărul 1 mondial și la finalul următorului an, în 2018. Atunci a cucerit primul ei titlu major, la Roland Garros.
După ce a fost implicată în scandalul de dopaj și suspendată, a revenit în 2024, după ce TAS i-a redus pedeapsa. Nu a mai putut să ajungă la nivelul dorit, așa că a ales să se retragă.






























Comentează