Salariaţii aflaţi în carantină vor avea concediile medicale plătite şi în cazul în care ele se vor suprapune de-a lungul perioadei prevăzute de lege, fiind o premieră generată de situaţia medicală pe care o traversăm, a afirmat Simona Tudor, HR & Payroll Manager, Global Compliance and Reporting, EY România, conform agerpres.
Astfel, asiguraţii vor avea dreptul la o indemnizaţie calculată începând cu prima zi de concediu până în ultima zi de incapacitate de muncă.
"Cum în ultimele zile asistăm la o creştere nedorită a numărului de îmbolnăviri, din ce în ce mai des au început să apară situaţiile în care un salariat este obligat să stea în carantină, care să se continue, în funcţie de alte îmbolnăviri din familie, iar zilele de concediu să fie acordate unele în continuarea celorlalte. Concret - un angajat intră în concediu astăzi pentru 14 zile. Dar, în decursul acestora, un membru al familiei manifestă simptome, ceea ce face ca zilele de concediu medical ale salariatului să se prelungească", precizează Simona Tudor.
Astfel, în funcţie de deciziile pe care le primeşte de la Direcţia de Sănătate Publică, medicul de familie poate elibera un alt certificat medical pentru aceeaşi afecţiune, dar cu o altă perioadă, de exemplu la trei zile după prima zi din concediul medical anterior.
"De aceea, este bine de ştiut, pe de-o parte, că angajatul poate beneficia de concediul medical plătit, pe de alta că angajatorul trebuie să acorde aceste zile, până când salariatul iese complet din carantină. Totodată, este important să cunoaştem că aceste zile sunt suportate de către stat, iar medicii de familie pot acorda mai multe concedii medicale aceleiaşi persoane aflate în carantină pentru perioade diferite", a adăugat reprezentantul EY România.
În opinia sa, suportul legal se regăseşte în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului numărul 158/2005 şi în normele sale de aplicare. "Concediul şi indemnizaţia pentru carantină se acordă asiguraţilor cărora li se interzice continuarea activităţii din cauza unei boli contagioase, pe durata stabilită prin certificatul eliberat de direcţia de sănătate publică. Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie care au luat în evidenţă şi au monitorizat aceste persoane, pentru o perioadă stabilită în funcţie de evoluţia bolii şi durata monitorizării", scrie în ordonanţă.
Astfel, chiar şi persoanele care nu sunt confirmate ca infectate vor primi concediul medical pentru a se putea carantina, pe baza documentului eliberat de către direcţia de sănătate publică judeţeană sau, după caz, a municipiului Bucureşti, şi pentru perioada înscrisă în acesta.
"Şi salariaţii cu contract pe perioadă determinată, dacă termenul pentru care a fost încheiat contractul de muncă s-a încheiat, vor putea primi concediu medical, dar, în cazul lor, indemnizaţia va fi suportată de Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, ei trebuind să depună certificatul medical direct la Casa de Sănătate la care este arondat medicul de familie al beneficiarului", a mai spus reprezentantul EY România.
Calculul şi plata indemnizaţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, cu normele de aplicare, se face pe baza certificatului de concediu medical eliberat în condiţiile legii, care constituie document justificativ pentru plată, prezentat plătitorului în termen (angajator, instituţia care administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj, casa de asigurări de sănătate, care trebuie să facă lunar plata indemnizaţiei).
"În cazul în care angajatorul îşi suspendă temporar activitatea sau activitatea sa încetează prin divizare, fuziune, dizolvare, reorganizare, lichidare, reorganizare judiciară, lichidare judiciară, faliment sau prin orice altă modalitate prevăzută de lege, drepturile care s-au născut anterior ivirii acestor situaţii, între care şi concediile medicale, se vor achita din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de către casele de asigurări de sănătate unde medicul de familie al asiguratului are încheiată convenţie", se menţionează în material.
Potrivit sursei citate, durata concediului pentru carantină nu se va scădea din numărul zilelor de concediu medical la care are dreptul un asigurat pentru alte tipuri de afecţiuni.
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 312.250 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 40 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2021. Prezentă în România din anul 1992, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale. Cei peste 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale.
Simona Tudor, EY România: Salariaţii aflaţi în carantină vor avea concediile medicale plătite, chiar dacă ele se vor suprapune
Articole Similare

48
Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, experții atrag atenția asupra legăturii ascunse dintre diabet și ficat
48

4.189
Tragedie la o clincă stomatoligică din Capitală, unde o fetiță de 2 ani a murit – Medicul Tudor Ciuhodaru: "Malpraxisul se îngroapă odată cu pacienții"
4.189

1.697
Remisia diabetului – o realitate medicală. Ziua Mondială a Diabetului aduce direcții clare în remisia diabetului de tip 2
1.697

243
Cazul fetiţei decedate la o clinică stomatologică/ Cătălina Poiană: Analizăm datele în vederea unei autosesizări
243

5.856
O boală înfiorătoare ar putea să reapară în România pe fondul vaccinării scăzute - Forma sălbatică a virusului a fost descoperită în apele reziduale din Germania
5.856

2.456
Scandal la Spitalul Judeţean Braşov: Medicii acuză limitarea internărilor, directorul invocă lipsa de comunicare, ministrul Rogobete intervine
2.456

2.440
'Uiți că există mâncare': avertismentul autorităților cu privire la trendul periculos de slăbit ce bagă tinerii în spital
2.440

4.076
Dacă pățești asta atunci când te uiți la televizor, poate fi un semn timpuriu al demenței
4.076

2.537
Mesajul emoționant al medicului Monica Pop pentru pacienții cu cancer: secretul care le poate da o nouă șansă la viață
2.537

4.191
'Suntem profund șocați și devastați' - Reacția clinicii unde o fetiță de 2 ani a murit în timpul unei intervenții
4.191

74
Dosar penal la Spitalul Municipal Târnăveni pentru neglijență în serviciu
74

137
Ministrul Sănătății: Nu există restricții la cardiologia intervențională din Brașov
137

17.103
BREAKING Doi medici de la Spitalul Floreasca, săltați direct din trafic/ Copil de 2 ani a murit după o sedare la o clinica privată / Update
17.103


















Comentează