DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Sindicaliștii cer RESPINGEREA Legii Pensiilor: Ce CAPCANE au remarcat angajații

Inquam Photos / Octav Ganea
protest cartel alfa

Sindicatele afiliate Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel Alfa solicită deputaţilor să respingă proiectul Legii pensiilor, deoarece acesta încalcă prevederile constituţionale, principiul egalităţii în drepturi, echităţii, principiul protecţiei persoanelor cu handicap şi obligaţia de a asigura un nivel de trai decent, informează Agerpres.

Conform unei scrisori adresate Camerei Deputaţilor, organizaţia sindicală consideră că proiectul de lege nu respectă principiul contributivităţii.

Citește și: Viorica Dăncilă confirmă HAOSUL: Pensiile românilor ar putea să NU crească de la 1 ianuarie

"Prin modul de calcul al pensiei, persoanele care contribuie la pensie peste 15 ani vor avea aceeaşi pensie minimă chiar în cazul în care contribuie la salariul minim pe economie sau la nivelul salariului mediu pe economie. Pentru 25 de ani de contribuţii, toţi cei care au contribuit între salariul minim pe economie şi 75% din salariul mediu pe economie vor primi tot pensia minimă aferentă celor 25 de ani de contribuţii. Şi în cazul unei contribuţii de peste 35 de ani la nivelul salariului minim sau până în 60% din salariul mediu pe economie salariaţii, odată ieşiţi la pensie, vor primi tot pensia minimă aferentă acestei categorii", se menţionează în documentul citat.

În acelaşi timp, sindicaliştii sunt de părere că acelaşi proiect nu respectă principiul echităţii, prin luarea în considerare în calculul stagiului de cotizare a întregului timp de lucru al salariaţilor, inclusiv a celui corespunzător normelor prin cumul.

"Păstrarea menţiunii 'contribuţii datorate şi plătite' determină o vulnerabilizare nejustificată a salariaţilor care nu au nici controlul asupra plăţii contribuţiilor şi nici pârghiile necesare pentru a determina plata lor de către angajatori. Adoptarea proiectului va crea discriminare prin modul în care sunt reglementate stagiile de pensie şi formula de calcul a persoanelor cu handicap. Pensionarii aflaţi în plată sunt înşelaţi pentru că, prin aplicarea legii aflate în vigoare, ar fi trebuit să crească punctul de pensie cu aproximativ 20% (50% din creşterea inflaţiei şi 50% din creşterea salariului mediu). În consecinţă, punctul de pensie ar trebui să crească la aproximativ 1.320 lei de la 1 ianuarie 2019", atrag atenţia reprezentanţii CNS Cartel "Alfa".

În viziunea reprezentanţilor sindicali, Comisia pentru muncă a respins majoritatea amendamentelor formulate pentru îmbunătăţirea legii, într-o dezbatere de doar o zi, "timp insuficient pentru o lege care afectează toţi cetăţenii ţării, cei cinci milioane de pensionari aflaţi în plată şi generaţii de salariaţi şi contribuabili, viitori pensionari".

"S-a mers pe o maşină de vot, complet neinteresată de problema reală, consecinţele asupra cetăţenilor şi sustenabilitatea unei proiect atât de important. Adoptarea acestei legi este o acţiune populistă, care va repeta situaţia din 2008, când s-a votat creşterea cu 50% a salariilor din învăţământ, pentru ca apoi să fie tăiate", notează Consiliul General al CNS Cartel Alfa, în scrisoarea adresată deputaţilor.

Citește și: PROTEST în Parlament, în timpul discursului Vioricăi Dăncilă: ce mesaj i s-a transmis premierului

Proiectul Legii pensiilor nu va intra, miercuri, în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, aşa cum a anunţat preşedintele Comisiei de muncă, Adrian Solomon, au informat surse parlamentare.

Potrivit acestora, motivul ar fi faptul că nu toţi liderii de grup au fost de acord cu dezbaterea şi votarea acestui document miercuri.

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, proiectul Legii sistemului unitar de pensii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.