Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sindicaliștii din penitenciare nu RENUNȚĂ la proteste: Până când nu se schimbă ceva concret vom continua calendarul şi vom ajunge până la blocarea activităţii

romania-actualitati.ro
protest penitenciare

Sindicaliștii din Administraţia Naţională a Penitenciarelor anunță că nu vor renunța la proteste până când nu se vor lua măsuri concrete. Anunțul a fost făcut de preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Sorin Dumitraşcu, dupa discutii purtate cu reprezentantii Ministerului Justitiei, potrivit Agerpres.

"Continuăm protestele aşa cum le-am anunţat (...) Constatăm că nu există dorinţa de a schimba ceva fundamental şi serios, vom continua să avem aceste discuţii, nu excludem continuarea dezbaterilor, însă până când nu se schimbă ceva concret vom continua calendarul şi vom ajunge până la blocarea activităţii în penitenciare, vom avea proteste la penitenciare, pichetări, vom avea grevă japoneză pe 10 august, e următoarea acţiune, practic", a declarat, luni, pentru AGERPRES, Sorin Dumitraşcu.

El a menţionat că a fost o discuţie tehnică cu experţi din MJ şi din Administraţia Penitenciarelor.

"MJ a fost reprezentat la nivelul de secretar general, iar Administraţia Penitenciarelor la nivel de director general adjunct. Discuţia a fost una tehnică, în lipsa unei decizii din partea ministrului Justiţiei. Practic, am reluat problemele discutate la precedenta întâlnire pentru a vedea dacă s-au realizat progrese. Din păcate, în lipsa unor decizii din partea ministrului, nu s-a întâmplat mare lucru, putem spune practic că în urma întâlnirii din 4 iulie nu s-a întâmplat nimic, am cerut de aceea ca problemele discutate de această dată să ajungă la urechea ministrului Justiţiei şi să avem o decizie în timp util", a afirmat Dumitraşcu.

El a declarat că printre problemele discutate s-au numărat cele care se referă la condiţii de lucru mai bune, o salarizare echitabilă, eliminarea discriminării la pensionare, plata orelor suplimentare. Dumitraşcu a spus că s-a vorbit şi despre aspecte ceva mai tehnice referitoare la aplicarea legislaţiei.

"Am discutat despre acte normative sau acte utilizate la nivel intern care stabilesc obligaţii, însă nu clarifică modul în care sunt acordate şi drepturile aferente", a precizat preşedintele FSANP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.