Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sindicaliștii din metrou acuză: Drulă și alții vor să crească tariful la metrou! L-ar duce la 50 de lei/ VIDEO

clubferoviar.ro
Ion Rădoi

Liderul Sindicatului Liber din Metrou, Ion Rădoi, susține că actuala conducere a Ministerului Transporturilor ar dori să bage metroul în insolvență, asta pentru că doresc ca metroul să devină rentabil și să intre pe profit. Rădoi arată că acest lucru este imposibil, doar dacă nu ridici prețul călătoriei la 50 de lei.

”Cel mai important este un punct care, zic eu, este cel referitor la insolvența acestei activități a metroului pentru că nu este rentabil. În toată lumea metroul este subvenționat, dar s-au trezit câțiva, cei care sunt acum la coordonarea metroului sau a Ministerului Transporturilor să facă metroul rentabil. Aștept și eu această minune.

În aceste condiții, când noi avem deficit de personal, ce vor dumnealor? Să renunțe la 1600 de oameni și să scumpească tariful la metrou. Păi dacă metroul din Londra, care este pe șase nivele și au tarif de 10 ori mai mare decât în România, tot nu au reușit să-l facă rentabil. Metroul din Londra este are cel mai mare tarif și tot nu au reușit să-l facă rentabil. Au venit domnul Drulă și încă câțiva să-l facă rentabil. Păi ca să-l facă rentabil trebuie să ducă tariful la 50 de lei. Este un mare risc ceea ce fac ei, cu cele 10 stații și 2 depouri date în folosiță pe Magistrala 5.”, a spus Ion Rădoi.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.