Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sindicatul Europol, reacție dură după ce doi polițiști au fost grav răniți într-un accident: Autospeciale doar cu numele

112 politia politie

Sindicatul Europol susține că mașinile de Poliție sunt autospeciale doar cu numele, nefiind prevăzute cu elemente de protecție suplimentară. Reacția sindicaliștilor vine după ce doi polițiști din Olt au fost grav răniți după ce au fost implicați într-un accident.

„Autospeciale doar cu numele. Acesta este rezultatul unui impact având în vedere că nu sunt prevăzute cu elemente de protecție suplimentară”, au scris reprezentanții Sindicatului Europol pe pagina de Facebook a organizației.

„Colegii noștri din cadrul IPJ Olt ce se aflau în misiune pentru însoțirea unei ambulanțe care transporta un pacient cu afecțiuni psihice, au fost grav răniți în urma accidentului rutier produs”, au adăugat sindicaliștii.

Accidentul în care o mașină de Poliție s-a ciocnit cu o Ambulanță a avut loc vineri dimineața pe DN 64 Caracal-Găneasa, în comuna Șopârlița, județul Olt.

Ambele autospeciale erau în misiune.

BREAKING Autoritățile atrag atenția asupra unor fake news-uri privind vaccinarea: Au potențial de a crea frică

Potrivit Poliției Olt, polițiștii alături de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Olt transportau la spital o persoană al cărei „comportament era deviant”.

Persoana violentă era transportată cu ambulanța, iar echipajul de poliție însoțea transportul, având semnalele luminoase în funcțiune.

Întrucât pacientul ar fi devenit violent, șoferul ambulanței a frânat brusc, moment în care echipajul poliției a intrat în coliziune față spate cu acesta. Accidentul s-a produs pe fondul unui carosabil ușor umed.

Cinci persoane au fost implicate în accident: doi polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Bobicești, o asistentă medicală, un ambulanțier și un pacient.

„Echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt au intervenit la fața locului, au asistat medical victimele și le-au transportat la spital, conștiente. Din păcate, cei doi colegi prezintă fracturi la membrele inferioare”, a transmis IPJ Olt.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.