Sindicatul Sidepol dezvăluie de la ce a luat foc anexa Poliției din Lugoj: Paradoxal, deflagrația a salvat viața unui agent

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 14-01-2026 15:17

Actualizat: 14-01-2026 15:25

Article thumbnail

Sursă foto: lugojinfo.ro

Sindicaliștii din Poliție susțin că știu de la ce a luat foc sediul Poliției din Lugoj. Aceștia au publicat imagini cu explozia și spun că de vină ar fi faptul că sediul nu a fost reabilitat și că acolo existau probleme cu încălzirea.

Specialiștii de la INSEMEX, chemați la fața locului

Specialişti de la INSEMEX Petroşani au fost solicitaţi, miercuri, să facă cercetarea în cazul exploziiei produse la Poliţia Lugoj în cursul dimineţii, existând suspiciuni că în subteran ar exista o pungă de gaz, în condiţiile în care clădirea în care a avut loc deflagraţia nu este racordată la reţeaua de gaze. Un număr de 31 de persoane au fost evacuate.

În urma exploziei de la Poliţia Lugoj, din judeţul Timiş, zidurile şi acoperişul clădirii în care funcţionau Cazierul şi Poliţia Rutieră s-au prăbuşit, totodată fiind distruse o autospecială a Poliţiei, parcată pe stradă, precum şi o altă maşină, parcată şi ea în apropiere.

Au fost blocate străzile din jur, s-a instituit un perimetru de siguranţă, şi au început cercetările.

“Nu ştim cu siguranţă ce s-a întâmplat….Măsurătorile CBRN efectuate au arătat valori de 2 sau 3 ori mai mari decât cele normale. În zonele unde am identificat valori crescute, am evacuat şi populaţia. Aproximativ 31 de persoane au fost evacuate“, a declarat Mr. Daniel Miluţ, comandant Detaşamentul de Pompieri Lugoj.Acuzațiile Sidepol

"Astăzi, în cursul dimineții , la sediul Poliției Rutiere din municipiul Lugoj, a avut loc o explozie puternică, soldată cu rănirea mai multor polițiști aflați în serviciu.

👉 Un coleg a suferit arsuri grave (gradul III–IV) la nivelul feței și membrelor superioare și a fost transportat de urgență la spital 🏥.

👉 Un alt polițist a suferit leziuni ușoare.

👉 Un al treilea coleg a avut un atac de panică.

Conform informațiilor din teren, explozia s-a produs după ce un coleg, aflat la serviciu, a conectat un radiator electric, într-un sediu cu instalații vechi și probleme la rețeaua de gaz. Suflul exploziei l-a aruncat sub un birou, fapt care i-a salvat viața. În caz contrar, exista riscul prăbușirii grinzilor peste acesta.

⚠️Ulterior, din cauza scurgerilor de gaz, a fost evacuat și sediul Poliției Municipiului Lugoj.

📌 Acest incident readuce în atenție starea precară a multor sedii de poliție, unde colegii noștri își desfășoară activitatea zilnic, expuși unor riscuri care nu au legătură cu misiunea profesională, ci cu lipsa investițiilor și a măsurilor elementare de siguranță.

🛂Sindicatul Democratic al Polițiștilor SIDEPOL este alături de colegii afectați și de familiile acestora și va solicita clarificări și măsuri urgente pentru prevenirea unor astfel de situații dramatice.

☢️ În timp ce politicienii demagogi anunță cu surle si trâmbițe ca polițiștii ies prea devreme la pensie, aceștia risca sa moară sub dărâmături pe timp de pace din cauza indolentei! Până când atât obrăznicie și indiferență?

⚙️ Anul 2026 unde sediile de poliție sunt încălzite cu sobe și tot felul de instalații pe gaze, în locul unor sisteme sigure de încălzire centralizată.

🚔 Siguranța polițistului la locul de muncă NU este un lux, este o obligație, transmit sindicaliștii", scriu cei de la poliție pe Facebook.

Ce s-a întâmplat la Lugoj

Poliţia judeţeană Timiş anunţă, miercuri, că explozia de la Poliţia Lugoj s-a produs într-o anexă în care funcţionează Biroul Cazier şi Evidenţă Operativă, în interior fiind un angajat de 37 de ani, care a suferit arsuri. De asemenea, a fost afectată anexa Poliţiei Rutiere, şeful acestei structuri fiind, de asemenea, rănit. Un agent de 41 de ani a suferit un atac de panică. În plus, o autospecială de poliţie, o altă maşină şi geamurile de la cinci apartamente au fost afectate.

”La data de 14 ianuarie 2026, în jurul orei 08:00, la o anexă ce aparţine sediului principal al Poliţiei municipiului Lugoj a avut loc o deflagraţie neurmată de incendiu. În cadrul anexei îşi desfăşurau activitatea poliţişti din cadrul Biroului  Cazier şi Evidenţă Operativă, la momentul exploziei fiind prezent în interior doar un poliţist în vârstă de 37 de ani, care a suferit arsuri, fiind transportat la spital în stare stabilă”, a transmis, miercuri, IPJ Timiş.

Sursa citată a precizat că, în urma incidentului, a fost afectată o altă anexă-sediul Biroului Rutier, din aceasta fiind afectaţi alţi doi poliţişti de 41 şi 42 de ani.

”Cel de 42 de ani este şeful Biroului Rutier care a primit îngrijiri la faţa locului, iar cel de 41 de ani este poliţist în cadrul Biroului Rutier care a suferit un atac de panică, a fost transportat la spital, dar nu a necesitat internare medicală”, au mai menţionat poliţiştii.

De asemenea, au fost avariate 2 autovehicul dintre care una este o autospecială de poliţie, şi 5 geamuri de la un bloc de locuinţe din vecinătate.

Au fost evacuate toate persoanele din sediului Poliţiei municipiului Lugoj şi sunt efectuate verificări pentru a se stabili cauzele şi împrejurările producerii acestui incident.

O explozie neurmată de incendiu s-a produs, miercuri, la o anexă din curtea Poliţiei Rutiere Lugoj. Două persoane au fost rănite şi una prezintă atac de panică.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri