DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Singapore, prima ţară din lume care a aprobat carnea artificială

digi24.ro
carne

Autorităţile din Singapore au acordat aviz legal pentru prima „carne curată” din lume care nu provine de la animale sacrificate, potrivit BBC, potrivit news.ro.

Decizia netezeşte terenul pentru startup-ul Eat Just din San Francisco de a vinde carne crescută în laborator.

Produsul va fi pentru început folosit pentru nuggets, însă compania nu a precizat când vor fi disponibile pe piaţă. Fiecare ar putea costa 50 de dolari.

Cererea de alternative la carne a crescut pe măsură ce oamenii au devenit mai îngrijoraţi privind sănătatea, bunăstarea animalelor şi mediul.

Citește și: Soția și Menajera, INTERPUSELE lui Daniel Tudorache - Lua prin intermediul lor diamante, vacanțe de lux, școli private, și aveau conturi și de 3 milioane de lei

Potrivit Barclays, piaţa pentru acestea ar putea atinge 140 de miliarde de dolari în următorul deceniu sau să reprezinte 10% din industria globală a cărnii.

Produsul Eat Just nu este bazat pe plante, ci crescut în laborator din celule de muşchi animal.

Compania a spus că avizul este un mare progres pentru industria alimentară mondială şi că speră ca alte ţări să urmeze.

În ultimul deceniu, zeci de alte starup-uri au încercat să aducă pe piaţă astfel de produse. Două dintre ele sunt Future Meat Technologies (Israel) şi Memphis Meats, sprijinit de Bill Gates.

Deşi mulţi au spus că aceste produse au beneficii privind mediul, unii oameni de ştiinţă au sugerat că ar putea reprezenta un risc crescut pentru climă, în anumite circumstanţe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.