Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Singurul om din echipa Vioricăi Dăncilă pe care Ludovic Orban îl ține în funcție: A fost consilier onorific al premierului şi mi-a explicat cu ce se ocupă

Inquam Photos / Octav Ganea
Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a anunţat, marţi, că va continua colaborarea Guvernului cu fostul internaţional Gheorghe Popescu, pentru Campionatul European din 2020, potrivit news.ro.

"M-am întâlnit ieri cu Gică Popescu, care a fost consilier onorific al primului ministru şi care mi-a explicat cu ce se ocupă, e un fel de CEO pe partea proiector necesare pentru Campionatul European de fotbal şi am luat decizia să continui colaborarea cu Gică Popescu. Evident nu are culoare politică, s-a implicat în proiectul acesta, pentru că trebuia cineva care venea un pic din exteriorul administraţiei ca să împingă lucrurile înainte şi să le vadă dintr-o prespectivă. Am rămas foarte plăcut surprins că a început să cunoască foarte multe detalii tehnice, chestiuni de contractare, de stadii de lucrări şi ca atare vom continua colaborarea. Sigur, preşedintele comitetului inter ministerial, din ce am înţeles, este este ministrul Tineretului şi Sportului şi sunt convins că împreună vom pregăti toată lucrurile pentru campionatul european", a declarat Orban.

Prim-ministrul a precizat că Executivul pe care îl conduce se va asigura că toate lucrările în vederea organziării Euro-2020 se vor încheia la timp.

Citește și: Viorica Dăncilă îl perforează pe Klaus Iohannis! Lovitura de grație pe care i-a dat-o azi

"La Stadionul Dinamo nu este reglementată situaţia juridică. Sunt trei stadioane, Rapid, Ghencea şi Arcul de Triumf, care sunt realizabile. Din discuţiile pe care le-am avut, este posibil ca la momentul derulării Campionatul European cel puţin două să fie în stare de funcţionare, nu finalizate integral, dar cu tot ceea ce ţine de terenul de joc, de vestiare. Cu calea ferată e un mic blocaj pe care sunt convins că îl vom depăşi. De asemenea, proiectul celor 400 de baze sportive aferente e un proiect care se va derula şi care este finanţat. Dintre investiţii acestea rămâne problema investiţiei de la Stadionul Dinamo. Am văzut că mai sunt discuţii cu galeria rapidistă, care este supărată că sunt 4.000 de locuri în minus. Aşa a gândit proiectantul, acum nu pot eu să mă apuc să schimb proiectul la jumătatea drumului, ca să mai pun 4.000 de locuri. Oricum, dacă o să ajungă în Liga 1 şi vor juca în cupele europene sau la derbiuri, pot folosi stadionul naţional. Din perspectiva noastră, nu noi am semnat contractele, noi vom asigura tot ce este necesar constructorului pentru a finaliza lucrările la termen", a adăugat Orban.

Premierul Ludovic Orban şi viceprim-ministrul Raluca Turcan au participat, marţi, la instalarea în funcţie a noului ministru al Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.