Sinod al episcopilor consacrat chestiunii tinerilor convocat de Papa Francisc

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 06-10-2016

Actualizat: 06-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: dailymail.co.uk

Papa Francisc a convocat pentru luna octombrie 2018 un nou sinod al episcopilor consacrat tinerilor şi alegerilor pe care aceştia le fac în viaţă, potrivit unui comunicat emis joi de Vatican citat de AFP. Cu prilejul acestei noi adunări generale obişnuite, episcopii vor dezbate asupra tematicii privind ''tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional'', pentru a discuta despre modalităţile prin care Biserica îi poate ajuta pe tineri în călătoria lor existenţială spre maturitate.

Este vorba, printre altele, de a răspunde crizei vocaţiilor, în timp ce tot mai puţini tineri îşi manifestă interesul pentru preoţie sau viaţa religioasă. În octombrie 2014 şi 2015, cele două sinoade precedente, dedicate familiei, au ilustrat profundele diviziuni din sânul Bisericii faţă de evoluţiile la nivelul societăţii. Deliberările furtunoase din timpul reuniunii respective au avut ca rezultat în aprilie setul de directive ale papei asupra familei şi căsătoriei, într-un îndemn apostolic de 260 de pagini intitulat ''Amoris Laetitia'' (Bucuria dragostei), conform Agerpres.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri