Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sînt baptist! Voi merge la Referendum!

marius cruceru

S-a scris și s-a vorbit foarte mult despre acest eveniment democratic unic. Valurile de opinii au venit din diferite părți: persone publice, formatori de opinii, asociații, reprezentanți ai unor culte religioase, unii legitimi, alții nelegitimabili. Unii dintre coreligionarii mei s-au hotărît să nu meargă la Referendum și încearcă să viralizeze mesajele lor pe rețelele de socializare, încercînd să se afișeze drept reprezentanți ai baptiștilor ”luminați”. Ba chiar unii dintre români au început să creadă că o bună parte a baptiștilor, protestanții în general, vor boicota referendumul.

Sînt baptist din tată în fiu. Baptiștii sînt creștini protestanți, care mărturisesc Dumnezeul Treimic și dubla natură a Domnului Isus Cristos. Sîntem niceeni și calcedonieni. Credem în revelația ajunsă la noi prin Sfintele Scripturi și credem în ineranța și inailibilitatea Bibliei.

Dacă pornim de la acest dat, ca baptiști români ne înscriem într-o tradiție comună cu alte confesiuni conservatoare în cele privitoare la familie. Sîntem monogami și credem în faptul că familia este instituită de Dumnezeu și își capătă legitimitate doar atunci cînd este formată dintr-un singur bărbat și o singură femeie pentru toată viața, pînă cînd moartea îi desparte pe aceștia doi.

Baptiștii, în marea lor majoritate încă de la primele lor mărturisiri de credință, au fost pentru separarea Bisericii de Stat, dar întotdeauna au fost interesați de drepturile omului, de bunul mers al cetății, au fost supuși rînduielilor sociale și politice, pînă cînd acestea au intrat în conflict cu a lor conștiință.

Din această pricină sîntem interesați să avem legi drepte și corecte într-un stat laic, legi care să protejeze modul în care noi credem că Dumnezeu a instituit familia. Sîntem interesați de un climat sănătos social și politic în care să ne putem crește copiii și nepoții.

Credem în inițiativa cetățenească și nu sîntem nepăsători de bunul mers al societății, practicînd o segregare și o separare față de viața comunității în care Dumnezeu ne-a așezat, doar atunci cînd cetatea devine represivă și agresivă față de persoană.

Din această pricină am fost activi la adunarea celor 3 milioane de semnături. Din această pricină am fost activi în promovarea tuturor pașilor necesari pentru a avea acest referendum.

Din aceste motive eu, apropiații mei, baptișii în marea lor majoritate (trebuie notat că unii dintre cei care sînt ”voci” antireferendum fie AU FOST baptiști și s-au retras din cult, fie sînt excluși din cult!) vom merge la vot și vom vota DA pentru familie, așa cum este aceasta definită de Sfintele Scripturi.

Pe de altă parte sîntem foarte conștienți că o ștampilă pe o foaie nu va rezolva toate problemele familiei din România. Da, este adevărat! Tocmai pentru asta, ne vom încuraja unii pe ceilalți să petrecem timp cu ai noștri și după referendum, încercînd să refacem altarele familiei, să ne păstrăm tezaurul comuniunii și al valorilor pe care le vom fi pierdut în ultimul timp.

De asemenea, date fiind vremurile și contextul, știm că aceasta va fi ultima ocazie de acest fel. Niciodată, din cîte se pare, în generațiile următoare, românii nu vor mai avea ocazia să introducă definiția familiiei în acest fel în legea fundamnetală a țării.

Așadar, să nu ne trezim că ne ascundem în filozofări inutile și retorici deșarte în încercarea de a fi mai cu moț cu orice preț. Acest referendum nu este și nu poate fi confiscabil de niciun partid politic, de nicio persoană publică, oricît de celebră și puternică va fi fost aceea, acest referendum este al nostru, al românilor care încă mai credem în valorile tradiționale și biblice, este și al nostru, al baptiștilor români.

Ieșiți la vot! Votați în conformitate cu legea divină și cu cea a conștiinței voastre!

Prof. Univ. dr. Marius David Cruceru

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.