Siria a preluat controlul tuturor fostelor baze militare americane

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 16-04-2026 22:06

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Siria a anunţat joi că a preluat controlul asupra tuturor bazelor militare care adăposteau anterior forţe americane, prezente de ani de zile în ţară pentru a lupta împotriva grupării Stat Islamic, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Într-un comunicat, Ministerul sirian al Afacerilor Externe a precizat că "îşi exprimă satisfacţia privind cedarea completă către guvernul sirian a siturilor militare unde forţele americane erau anterior prezente în Siria".

Transferul s-a derulat "în totală coordonare între guvernele sirian şi american", potrivit ministerului.

Siria a preluat joi controlul bazei aeriene Qasrak, în provincia al-Hasakah, bastion kurd în nord-estul ţării, după retragerea forţelor din coaliţia internaţională antijihadistă condusă de SUA.

Un responsabil al Ministerului Apărării a declarat pentru AFP că forţele siriene au pătruns în bază, acum "lipsită de orice prezenţă americană după retragerea lor totală".

Un corespondent al AFP aflat în apropierea oraşului Qamishli, în nord-estul ţării, a văzut un convoi de vehicule militare americane care se îndreptau spre frontiera irakiană.

Qasrak, considerată o bază militară strategică în nord-estul Siriei, a servit în ultimele luni drept centru logistic pentru convoaiele şi materialul militar care se îndrepta spre ţara vecină.

Trupele americane şi-au început retragerea din baza de la Qasrak la sfârşitul lui februarie. Acestea şi-au fixat atunci un termen de o lună pentru a părăsi complet Siria, un moment de cotitură după ani de prezenţă în ţară, unde au condus lupta antijihadistă, au declarat trei surse pentru AFP.

Acest anunţ al plecării forţelor americane a intervenit în contextul în care SUA îşi comasau capacităţile militare în jurul Iranului, înainte de războiul declanşat la 28 februarie împreună cu Israelul.

Retragerea intervine şi în contextul în care puterea centrală islamistă de la Damasc, susţinută de Washington, s-a alăturat anul trecut coaliţiei împotriva grupării Stat Islamic şi şi-a întărit controlul asupra întreg teritoriului. Autorităţile au cucerit regiuni mari care erau controlate de kurzi.

SUA menţineau o mie de militari în bazele siriene aflate în zone care nu se aflau sub controlul lui Bashar al-Assad, înlăturat în decembrie de coaliţia condusă de Ahmad al-Sharaa, devenit ulterior preşedinte. Acestea erau folosite pentru a lansa atacuri aeriene asupra SI.

Coaliţia antijihadistă a fost înfiinţată după cucerirea de către SI a unor teritorii importante în 2014, în timpul războiului civil.

Gruparea jihadistă a fost învinsă în 2019 în Siria, unde forţele kurde s-au aflat în prima linie a luptelor, la doi ani după înfrângerea sa în Irak. Dar aceasta are în continuare celule în adormire în zonele deşertice.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură13°C
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri