Bătălia din oraşul sirian Kobane ce are loc "în direct" la televiziunile din întreaga lume este "terifiantă", a declarat marţi diplomaţia americană, asigurând că această localitate strategică nu trebuie să cadă în mâinile grupării Statul Islamic.
"Toată lumea găseşte că este oribil să se uite în timp real la ceea ce se întâmplă la Kobané", a comentat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat Jennifer Psaki, referindu-se pe scurt la convorbirile telefonice de luni şi marţi între secretarul de stat american John Kerry şi primul ministru turc Ahmet Davutoglu, notează AFP.
O nouă serie de lovituri ale coaliţiei conduse de Statele Unite nu i-au oprit marţi pe jihadiştii grupării SI să avanseze în acest oraş sirian apărat stradă cu stradă de forţele kurde. Această localitate kurdă situată la frontiera cu Turcia este "pe punctul de a cădea", a avertizat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.
Printre altele, Pentagonul a anunţat marţi noi bombardamente ale avioanelor americane şi altor ţări ale coaliţiei împotriva poziţiilor jihadiştilor din apropiere de Kobané.
Dar potrivit experţilor militari, căderea Kobané pare inevitabilă în ciuda rezistenţei acerbe a luptătorilor kurzi, din cauza obiectivelor strategice alese de coaliţia internaţională şi politicii de aşteptare a Turciei. Confruntate cu ofensiva grupării SI, sub ochiul camerelor de luat vederi din întreaga lume postate de cealaltă parte a frontierei turco-siriene în imediata apropiere, Statele Unite şi aliaţii lor arabi au ripostat cu o serie de lovituri aeriene, fără prea mult efect vizibil până în prezent, mai notează AFP.AGERPRES
Siria: bătălia de la Kobane este "terifiantă" /Washington/
Explorează subiectul
Articole Similare

1.688
Plan controversat readus în joc de Moscova: Rusia vrea plasarea Ucrainei sub administraţie internaţională
1.688

1.167
Donald Trump alocă cinci miliarde de dolari pentru Gaza și cere demilitarizarea completă a Hamas!
1.167

5.555
Premierul Slovaciei izbucnește după discuțiile cu Marco Rubio: Kievul șantajează Ungaria cu livrările prin conducta Drujba
5.555

4.653
Mesajul guvernatorul Californiei stârnește reacții puternice: Trump a slăbit America și a unit Europa
4.653

5.743
Interceptări șocante: cum sunt împinși soldații ruși în asalturi fără scăpare
5.743

2.954
Iranul vrea să cadă la un acord cu SUA: condiția Teheranului
2.954

4.311
VIDEO Şefa diplomaţiei europene nimicește Rusia, de la Munchen: „Nu este o superputere! Este afectată grav, economia sa este în colaps, este izolată”
4.311

3.942
Fost ministru din Ucraina, arestat în timp ce încerca să fugă din ţară: e implicat în cel mai mare scandal de corupție din țară
3.942

5.596
Nicușor Dan a decis: acceptă invitația lui Donald Trump și merge la Consiliul Pǎcii de la Washington
5.596

3.323
Şeful Statului Major rus anunţă noi cuceriri teritoriale în Ucraina: urmează noi atacuri într-o anumită zonă
3.323

6.000
VIDEO Incident șocant în Italia: Un român a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate chiar de lângă părinții ei / Copilul a suferit o fractură la picior
6.000

9.637
Scandal în Schengen: controalele la granițele Germaniei și alertele pentru ucraineni ajung în centrul unei anchete europene
9.637

3.862
VIDEO Obama îl „torpilează” pe Trump: „dictatură și spectacol de clovni”
3.862

















Comentează